Îi acuză pe medici că le-au ucis copilul

Îi acuză pe medici că le-au ucis copilul

Tragedie pentru o familie din Craiova. Părinţii îi acuză pe medici de malpraxis, după ce bebeluşul lor, o fetiţă de numai patru luni, a murit. Pe fir a intrat acum şi procuratura. Copilul, care avea pneumonie, a fost trimis acasă de două ori.

În decurs de doar două luni, fetiţa a fost internată de două ori împreună cu mama ei, la Spitalul Municipal Filantropia. Diagnosticul pus de medici copilei: pneumonie. Femeia susţine că doar la prima internare i s-a făcut radiografie fetiţei, în rest aceasta ar fi fost tratată superficial.

Pentru că starea copilei nu s-a îmbunătăţit, familia a dus-o şi la privat şi la medicul de familie. A venit apoi a doua internare. La acelaşi spital Filantropia. După cinci zile, copila a fost externată, dar fiind sambata mama a fost pusa sa semneze ca isi doreste acest lucru. Pe 8 martie starea de sănătate a fetei s-a agravat. A fost chemată ambulanţa, care a dus pacienta la UPU la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova cu pneumonie dublă severă.

Tatăl fetitei spune ca a facut sesizări la Parchet şi Politie şi vrea sa faca una si la Colegiul Medicilor pentru a se lua măsuri. Reprezentanţii Spitalului Municipal Filantropia spun că au deschis o anchetă în acest caz.

Cauza decesului, în urma necropsiei, a fost stabilită ca fiind bronhopneumonie şi insuficienţă cardio respiratorie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt