Haos pe aeroport din cauza zborurilor anulate

Haos pe aeroport din cauza zborurilor anulate

Zborurile anulate pe bandă rulantă creează haos în aeroporturile din toată lumea. Zilnic, şi pe aeroportul Otopeni
se repetă acelaşi scenariu. Doar în iunie, 1 din 3 curse programate nu s-a mai ridicat de la sol. Protecţia Consumatorului e asaltată de reclamaţii. Sunt peste 600 de mii de sesizări. Specialiştii din industrie spun că aceasta va fi realitatea cotidiană pentru o lungă perioadă de acum încolo.

Tensiunea şi incertitudinea domnesc printre pasagerii de pe Otopeni. Mulţi află pe ultima sută de metri că nu mai pot
ajunge la timp în destinaţiile dorite. Este şi cazul acestei doamne, care de 48 de ore un zbor către Milano.

Odată ajuns pe aeroport, acest domn a aflat că zborul i-a fost anulat.

Există situaţii în care oamenii află vestea chiar după îmbarcarea în aeronavă.

Pe aeroportul din Frankfurt s-a ajuns chiar în situaţia în care o companie aeriană şi-a anunţat clienţii că în cazul unei anulării a cursei pe care au plătit-o sunt pe cont propriu. În aceste condiţii, tot mai mulţi oameni iau în calcul să renunţe la vacanţe.

În acest context, ANPC anunţă că primit peste 600 de mii de sesizări. Sunt 73 de mii de persoane păgubite, iar totalul
sumelor pe care le au de recuperat este de aproximatic 10 milioane de euro

Haosul pe aeroporturi este creat de lipsa de personal. 50 la sută dintre angajaţii companiilor aeriene au fost concediaţi în
perioada pandemiei. Specialiştii preconizează că industria se va reîntoarce la normal într-un interval de 12 şi 24 de luni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: