Guvernul francez anunţă o nouă serie de măsuri pentru a calma furia fermierilor

Guvernul francez anunţă o nouă serie de măsuri pentru a calma furia fermierilor

Prim-ministrul francez Gabriel Attal a anunţat o nouă serie de măsuri, printre care o pauză în reducerea utilizării pesticidelor, pentru a calma sectorul agricol în criză, în timp ce manifestaţiile se intensifică în Franţa la unison cu alte ţări europene, transmite AFP.

Statul francez va aloca 150 milioane de euro 'începând din acest an şi în mod permanent' unor măsuri destinate să uşureze povara fiscală şi socială a cultivatorilor, a promis Attal, arată Agerpres.

Guvernul va pune 'în pauză' planul care fixează obiective de reducere a folosirii de pesticide şi este ţinta furiei marilor cultivatori. Planul, denumit Ecophyto, vizează să reducă la jumătate utilizarea pesticidelor până în 2030.

Pe de altă parte, Parisul vrea să împiedice importul de fructe şi legume tratate cu pesticidul thiacloprid, un produs interzis în UE.

Attal a mai cerut crearea unei 'legislaţii clare la nivel european cu privire la descrierea a ceea ce este carnea de sinteză', produsă pornind de la celule de ţesuturi animale şi care nu este în prezent autorizată în UE.

În noiembrie, Italia a interzis producerea şi vânzarea de carne de sinteză.

Prim-ministrul francez a mai cerut ca subiectul limitării importurilor de cereale din Ucraina în UE să fie inclus într-o negociere, după ce UE nu a inclus cerealele într-o listă de produse 'sensibile' al căror import poate fi frânat.

Gabriel Attal a promis de asemenea să întărească o lege existentă care protejează remunerarea agricultorilor în faţa războiului preţurilor între supermarketuri, de o parte, şi distribuitori şi furnizori din agroindustrie, de cealaltă parte.

La rândul său, ministrul economiei Bruno Le Maire a anunţat că 'toate marile lanţuri de supermarketuri vor fi controlate în zilele următoare', cu 'peste 10.000 de controale privind originea franceză a produselor'.

'Vrem să fim suverani, suverani pentru a cultiva, suverani pentru a recolta, suverani pentru a ne alimenta', a subliniat premierul Attal joi.

Fermierii francezi au incendiat baloţi de fân pentru a bloca parţial accesul la aeroportul Toulouse, marţi, şi au parcat tractoare pe autostrăzile din apropierea Parisului. Fermierii, care doresc şi măsuri împotriva importurilor ieftine, caută mai mult sprijin de la noul premier Gabriel Attal, care îşi prezintă planurile politice, şi de la ministrul agriculturii, care urmează să facă şi el un anunţ.

În Belgia, fermierii plănuiesc să blocheze drumurile de acces către portul de containere Zeebrugge din Belgia, în contextul în care în ultimele săptămâni fermierii din Europa, inclusiv din Germania, Polonia şi România, au organizat şi demonstraţii. De asemenea, fermierii spanioli au anunţat că intenţionează să iasă în stradă în februarie, în semn de protest faţă de reglementările europene stricte şi de lipsa sprijinului guvernamental, relatează Reuters şi AFP.

„Orice s-ar întâmpla, suntem hotărâţi să mergem până la capăt”, a spus fermierul Jean-Baptiste Bongard, în timp ce mulţimi de fermieri se înghesuiau în jurul unor mici incendii pe o autostradă din Jossigny, lângă Paris, blocată de tractoare la primele ore, arată Hotnews.

„Dacă mişcarea trebuie să dureze o lună, atunci va dura o lună”, a spus Bongard, care a preluat afacerea familiei în iulie şi îi este greu să concureze cu producătorii străini care nu respectă aceleaşi reglementări.

O pancartă uriaşă la protest, „Să salvăm agricultura”, a fost ataşat unui vehicul.

În Longvilliers, tot lângă Paris, o autostradă a fost blocată cu tractoare şi baloţi de fân.

Prefectul regional a spus că fermierii au blocat accesul principal la aeroportul din Toulouse, dar că oamenii pot avea acces în continuare prin parcările din apropiere. BFM TV a spus că grămezi de fân şi anvelope au fost incendiate la un sens giratoriu din faţa aeroportului.

Fermierii din Franţa, cel mai mare producător agricol al UE, spun că nu sunt plătiţi suficient şi sunt sufocaţi de reglementările excesive privind protecţia mediului.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că doreşte ca Uniunea Europeană să reglementeze importurile de pui şi cereale din Ucraina şi să permită flexibilitate cu privire la unele dintre regulile agricole ale blocului pentru a ajuta la calmarea furiei în rândul fermierilor francezi.

„Am cerut să avem măsuri clare privind importurile din Ucraina pentru că astăzi avem lucruri în volum şi calitate care destabilizază piaţa europeană, fie că este vorba de pui sau de cereale”, a spus Macron în timpul unei vizite de stat în Suedia.

Macron, vorbind în timpul unei vizite de stat în Suedia, a mai spus că nu doreşte un proiect de acord comercial cu blocul Mercosur al ţărilor sud-americane să fie semnat aşa cum este acum.

Guvernul francez va încerca, de asemenea, să-i convingă pe colegii din UE să accepte să uşureze reglementările privind terenurile agricole necultivate.

„Am cerut lucruri foarte concrete pentru fermierii noştri”, a spus Macron, care va participa joi la un summit al liderilor UE la Bruxelles.
Proteste extinse în UE

Protestele au loc de mai bine de o săptămână, dar au crescut în intensitate luni, înaintea unui summit UE de joi şi speră că acţiunile lor şi ale altor fermieri din Europa vor atrage atenţia politicienilor concentraţi pe ajutorul pentru Ucraina şi bugetul blocului.

Protestele franceze vin după acţiuni similare din alte ţări europene, inclusiv Germania şi Polonia, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din iunie, în care extrema dreaptă, pentru care fermierii reprezintă sunt o ţintă, este văzută acumulând susţinere.

În Belgia, fermierii supăraţi pe politicile UE de mediu şi pe importurile ieftine, plănuiesc să blocheze de marţi drumurile de acces către portul de containere Zeebrugge din Belgia.

Protestatarii intenţionează să blocheze accesul în portul de la Marea Nordului, al doilea ca mărime din ţară, timp de cel puţin 36 de ore, începând cu ora 14.00 CET (13.00 GMT), a relatat ziarul, citând organizatorii şi poliţia, adăugând că blocarea drumurilor ar putea dura până miercuri seara.

În Franţa, guvernul, încercând să evite escaladarea protestelor şi cu ochii pe alegerile europene, a renunţat deja la planurile de reducere treptată a subvenţiilor pentru motorina agricolă şi a promis că va relaxa reglementările de mediu.

Importurile mari din Ucraina, pentru care UE a renunţat la cote şi taxe de la invazia Rusiei şi a reînnoit negocierile pentru încheierea unui acord comercial între UE şi blocul sud-american Mercosur, au stârnit nemulţumirea faţă de concurenţa neloială.

Importurile sunt respinse pentru presiunea asupra preţurilor europene, dar care nu respectă standardele de mediu impuse fermierilor din UE.

Franţa cere modificarea legislaţiei de mediu a Uniunii Europene chiar săptămâna aceasta, pentru a pune capăt protestelor agricultorilor care ameninţă să asedieze Parisul.

"În următoarele 48 de ore, vom anunţa unele măsuri", a declarat anterior ministrul agriculturii, Marc Fesneau, televiziunii France 2.

Principala problemă în domeniu priveşte suprafeţele care trebuie lăsate necultivate conform noilor reglementări privind biodiversitatea, adoptate anul trecut. Legea adoptată de Parlamentul European pentru refacerea ecosistemelor naturale degradate a fost puternic contestată, reaminteşte agenţia citată. Actul normativ prevede că ţările membre ale UE trebuie să ia până în 2030 măsuri pentru renaturarea a circa 20% din teritoriile lor, în condiţiile în care 81% din habitatele naturale din Europa sunt clasificate ca deficitare.

Unii agricultori se tem că activitatea lor va fi afectată.

Guvernul francez încearcă să limiteze demonstraţiile la scară naţională ale agricultorilor care cer să fie plătiţi mai bine şi să beneficieze de un trai mai bun. Mulţi dintre ei urmau să se îndrepte luni spre Paris, în timp ce au început să protesteze şi fermierii din Belgia.

În mai multe ţări europene, agricultorii se plâng că Uniunea Europeană nu îi ajută suficient în contextul concurenţei internaţionale şi al globalizării.

Afla mai multe desprefranţalegislatieue
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt