Grindeanu: PSD decide pe 20 aprilie dacă rămâne la guvernare. Nu susţinem guvern minoritar şi nu facem alianţă cu AUR

Grindeanu: PSD decide pe 20 aprilie dacă rămâne la guvernare. Nu susţinem guvern minoritar şi nu facem alianţă cu AUR

Preşedintele Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, a anunţat că partidul va organiza pe 20 aprilie o consultare internă amplă, în care aproximativ 5.000 de membri vor decide dacă formaţiunea rămâne sau nu la guvernare.

Până la această dată, PSD va desfăşura opt întâlniri regionale, menite să informeze membrii de partid cu privire la scenariile analizate şi la situaţia actuală din coaliţie.

Grindeanu a subliniat că decizia finală va reflecta voinţa membrilor partidului. „Vom acţiona în concordanţă cu ceea ce doresc membrii PSD, imediat”, a declarat liderul social-democrat.

Consultarea va include unul sau mai multe voturi, iar decizia va fi luată după o evaluare internă a activităţii miniştrilor PSD, dar şi a funcţionării întregii coaliţii de guvernare.

În perioada următoare, conducerea partidului va organiza şi o şedinţă a Biroului Permanent Naţional pentru a stabili detaliile consultării, inclusiv întrebările care vor fi adresate membrilor.

Liderul PSD a exclus însă două scenarii: susţinerea unui guvern minoritar sau o eventuală alianţă cu AUR.

Decizia din 20 aprilie ar putea avea un impact major asupra stabilităţii politice şi a viitorului guvernării.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt