Grecia oferă recompensă pentru turiştii care au fugit de incendiile din vară. Ce valoare va avea

Grecia oferă recompensă pentru turiştii care au fugit de incendiile din vară. Ce valoare va avea

Turiştii care au fost nevoiţi să evacueze hotelurile din Rodos în iulie anul trecut, când insula a fost afectată de incendii devastatoare, ar putea primi compensaţii dacă doresc să se cazeze din nou pe insula grecească, a anunţat Ministerul grec al Turismului.

„Începând cu 10 aprilie, cetăţenii de toate naţionalităţile care s-au cazat în hoteluri evacuate în timpul incendiilor de pădure din Rodos din iulie 2023 pot obţine asistenţă financiară”, a explicat ministerul, citat de La Repubblica.

Compensaţia poate fi folosită pentru un nou sejur pe insulă, dar nu în timpul sezonului de vârf (iunie-septembrie). Prin intermediul unei platforme numite Rodos Week, creată de minister, turiştii interesaţi, turiştii se vor putea înregistra pentru a primi o primă pentru şapte zile consecutive (şi şase nopţi) într-un hotel de aceeaşi categorie (număr de stele) şi într-un tip de cameră echivalent cu cel în care erau cazaţi în momentul incendiilor.

Beneficiarii vor avea dreptul la vouchere în valoare de 300 de euro pentru un sejur de şase nopţi într-o cameră dublă la un hotel de trei stele, adică 50 de euro pe noapte. Pentru un sejur de şase nopţi într-o cameră de familie într-un hotel de cinci stele, ajutorul se ridică la 500 de euro.

Cu toate acestea, turiştii care se aflau în casele de vacanţă în momentul incendiilor nu vor putea beneficia de această ofertă.

Beneficiarii, după cum s-a menţionat, vor trebui să îşi rezerve vacanţa de primăvară până la 31 mai sau vacanţa de toamnă între 1 octombrie şi 15 noiembrie.

 

Afla mai multe despregreciaincendiuvoucher
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt