Începând cu 2025, preţurile la carburanţi şi gaze ar putea creşte semnificativ, după ce Camera Deputaţilor a adoptat pe 22 octombrie o modificare a Codului Fiscal. Noile reglementări impun tuturor companiilor din domeniul petrolier şi energetic din România un impozit suplimentar de 0,5% din cifra de afaceri, un impozit care anterior se aplica doar firmelor cu afaceri de peste 50 de milioane de euro.
De ce a fost introdusă această măsură?
Cei trei deputaţi care au iniţiat proiectul, Ţuţuianu Marius-Horia, Crîstici Ognean şi Nacov Gheorghe, au susţinut că această schimbare era necesară pentru a elimina inegalităţile din piaţă. Ei au explicat că noile reglementări vor crea un mediu concurenţial mai echitabil pentru toate companiile din sectorul petrolului şi gazelor din România, înlăturând diferenţele de tratament fiscal dintre jucătorii de pe aceeaşi piaţă.
Îngrijorări privind creşterea preţurilor
Asociaţia Energia Inteligentă a tras un semnal de alarmă, afirmând că noua taxă ar putea împinge unele companii către faliment, deoarece impozitele cumulate ar putea depăşi profiturile lor. Într-un comunicat oficial, asociaţia a avertizat că, pentru a rămâne pe linia de plutire, aceste companii ar putea fi nevoite să majoreze preţurile la combustibili şi gaze naturale. Astfel, efectul asupra consumatorilor ar fi resimţit direct prin scumpiri ale benzinei, motorinei şi gazelor.
De asemenea, specialiştii estimează că preţul gazelor naturale pe piaţa en-gros ar putea ajunge la 40 de euro pe megawatt-oră, ceea ce va creşte şi mai mult costurile pentru consumatori.