Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat joi că situaţia candidatului susţinut de PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ar urma să fie discutată într-o întâlnire a coaliţiei, în acest sfârşit de săptămână sau luni dimineaţa.
Întrebată despre o posibilă o retragere a candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu sau despre organizarea unei conferinţe de presă în care Cîrstoiu să răspundă acuzaţiilor care i se aduc, Gabriela Firea a precizat că subiectul ar urma să fie discutat la şedinţa coaliţiei.
"Este comunicat faptul că domnul prim-ministru se întoarce în ţară mâine. Cu siguranţă în weekend sau luni dimineaţă vom avea o întâlnire la nivelul coaliţiei de guvernare, unde se va discuta şi acest subiect, pe lângă celelalte teme politice. Şi cu siguranţă se va lua o decizie care va fi ulterior anunţată în cadru adecvat, într-un cadru politic. (...) Nu pot eu să speculez (în legătură cu o posibilă retragere - n.r.), înainte ca liderii coaliţiei, preşedinţii celor două mari partide, să discute la întoarcerea premierului în ţară", a precizat Firea, citată de Agerpres..
În ce priveşte organizarea unei conferinţe de presă în care medicul Cătălin Cîrstoiu să răspundă la toate acuzaţiile care i se aduc, Firea a spus că acest lucru va fi anunţat de echipa de campanie.
"Acest lucru îl va anunţa domnul doctor Cîrstoiu, pentru că domnia sa s-a angajat în faţa liderilor coaliţiei că va organiza în aceste zile o conferinţă de presă, în care va aduce lămuririle necesare. Staff-ul domniei sale de campanie probabil că va anunţa jurnaliştii din domeniul politic şi veţi fi cu toţii invitaţi", a afirmat ea.
Gabriela Firea a negat informaţiile conform cărora echipele de campanie nu ar mai dori să strângă semnături pentru Cătălin Cîrstoiu.
"Colegii noştri de la toate sectoarele, cele şase sectoare, atât PSD, cât şi PNL, chiar şi în acest moment sunt în cartiere, pe străzi şi adună semnături atât pentru primarul general candidat, cât şi pentru primarii de sector. De asemenea, pentru Consiliul General şi consiliile locale. Noi ne facem treaba cât putem de bine până în ultima secundă, indiferent ce se va întâmpla, ce decizie vor lua liderii coaliţiei", a declarat senatoarea PSD.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri că primul pas pe care trebuie să îl facă medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL pentru Primăria Generală a Capitalei, este să susţină o conferinţă de presă în care să răspundă la toate acuzaţiile care i se aduc.
"În momentul de faţă eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca domnul doctor Cîrstoiu să fie candidatul comun pentru Primăria Generală a Capitalei, este ca domnul doctor să facă o conferinţă de presă şi să răspundă la toate acuzaţiile. Nu am avut o discuţie nici cu domnul Ciucă, nici cu domnul Cîrstoiu despre retragere. Am avut discuţii în coaliţie privind anumite lucruri sesizate. E normal că am avut aceste discuţii cu staff-urile tehnice şi cu oamenii politici din coaliţie, dar nu e un lucru anormal. Nu am avut o discuţie punctuală de a retrage pe cineva sau de a veni cu alt candidat. (...) Primul pas este ca domnul Cîrstoiu să ţină această conferinţă şi cred că nu putem merge mai departe dacă nu lămurim toate aceste acuzaţii", a spus premierul.