Furtunile fac ravagii în ţară. Nici canicula nu ne dă pace. Care sunt judeţele afectate

Furtunile fac ravagii în ţară. Nici canicula nu ne dă pace. Care sunt judeţele afectate

Ne vom confrunta cu fenomene meteorologice extreme în următoarele zile. Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis mai multe avertizări de cod galben pentru caniculă dar şi vijelii.

Începând de marţi, ora 10.00, până miercuri la ora 3.00, în Transilvania, la munte, în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin ploi torenţiale, tunete, fulgere şi intensificări ale vântului (rafale în general de 50...60 km/h). Pe alocuri vor fi vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe alocuri şi în celelalte zone. 

De asemenea, marţi, valul de căldură va persista în Crişana, nordul Banatului, sudul Olteniei, sud-vestul şi centrul Munteniei, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 34...35 de grade.

Miercuri, valul de căldură va persista în nordul Banatului şi în Crişana, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 34...35 de grade. Pe parcursul zilelor de miercuri şi de joi, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în regiunile estice şi sud-estice.

Cum va fi vremea în Bucureşti

Locuitorii Capitalei vor avea parte de o schimbare bruscă a vremii în zilele următoare, conform prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

De marţi până miercuri, valul de căldură se va diminua, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, dar mai ales spre orele serii şi noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 34 de grade, disconfortul termic urmând a se menţine ridicat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unităţi, iar minima termică va fi de 18...20 de grade.

Începând de miercuri, până joi dimineaţă, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17...19 grade.

(Elena Andrei)

Afla mai multe desprefurtunicaniculatemperaturimeteo
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt