În zilele noastre te poţi asigura aproape în orice privinţă. Însă e aproape imposibil să te asiguri împotriva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Momentul în care aliaţii Americii trebuie să ia măsuri contra unui Trump 2.0 este acum.
Peste un an de acum încolo, când Trump ar putea fi preşedinte ales, ar putea fi de departe mai costisitor. Din nefericire, nu există vreo modalitate facilă ori sigură de a face acest lucru, scrie The Financial Times, citată de Rador Radio România.
Punctul de pornire ar trebui să fie conştientizarea faptului că revenirea lui Trump ar fi incomparabil mai gravă pentru „Vestul global” decât primul lui mandat. Joe Biden şi-a axat campania electorală din 2020 pe ideea că Trump reprezenta o aberaţie; că el nu ilustra de fapt valorile autentic americane. Acea convingere ar deveni lipsită de conţinut odată ce Trump ar obţine un al doilea mandat. Fiindcă America îl va fi reales în cunoştinţă de cauză.
Nu are nici un rost să pretindem că un om care crede că orice alegeri pe care le pierde sunt măsluite, că sistemul judiciar e putred şi corupt şi că locul adversarilor săi politici este după gratii este un om care crede în democraţie. După cum explică foarte convingător şi Robert Kagan în Washington Post, Trump ar veni de data aceasta la Casa Albă cu un plan şi cu o echipă care să-l execute. Obiectivul lui e dictatura.
Dacă instanţele şi presa liberă nu-l pot trage pe Trump la răspundere după ce a fost scos de la putere, aceleaşi instituţii n-ar avea aproape deloc şanse s-o mai facă odată ce el va fi redobândit puterea. Măsurile pe termen scurt ar fi inadecvate. Lumea va fi nevoită să presupună în acel caz că America şi-a schimbat permanent traiectoria. Unica asigurare decentă trebuie să se bazeze pe cel mai pesimist scenariu.
Conform acestuia, ar trebui să presupunem că victoria lui Trump va fi interpretată de către Vladimir Putin al Rusiei şi Xi Jinping al Chinei drept undă verde pentru a trece serios la fapte în urmărirea intereselor proprii. SUA s-ar retrage din NATO. Ucraina va fi abandonată, lăsată pe cont propriu. Aliaţii şi prietenii din Asia vor trebui să se adapteze la o lume în care America nu le va mai garanta securitatea. SUA, pe de altă parte, vor abandona eforturile menite a combate încălzirea globală, a proteja drepturile omului şi a susţine, fie şi numai de faţadă, ordinea internaţională bazată pe reguli. Planul lui Trump de a impune o taxă vamală de 10% tuturor importurilor ar urma să facă din sistemul comercial mondial deschis o amintire îndepărtată.
Măsura de protecţie cea mai riscantă care ar putea fi luată împotriva abandonării Pax Americana de către Washington ar fi o goană după arme nucleare. Dintre aliaţii Americii, Japonia, Coreea de Sud şi Australia ar fi toate capabile din punct de vedere tehnic de a-şi construi arme atomice în decurs de câteva luni. Pentru Japonia ar fi însă dificil din punct de vedere politic să depăşească acel prag, dată fiind calitatea ei unică de fostă ţintă a unui atac nuclear. Însă ieşirea de facto de sub umbrela nucleară a Americii ar surclasa cel mai probabil acel vestigiu moral.
Din motive similare ar fi extrem de dificil şi pentru Germania să devină o putere nucleară. Şi dat fiind că Berlinul a decis în 2011 să abandoneze chiar şi energia nucleară civilă, pragul acela va necesita mai mult timp pentru a fi atins. Dar totuşi, unde există voinţă se va găsi şi o cale. Reînvigorat, Putin va acapara noi teritorii în Ucraina şi va ameninţa concomitent Polonia, ţările baltice, România şi Moldova – iar acest lucru chiar poate să preschimbe natura dezbaterii din Germania.
Înarmarea nucleară e o formă de asigurare împotriva unei Americi devenite permanent trumpistă. O asemenea busculadă nebună nu i-ar cuprinde însă doar pe amicii Americii. Iranului îi mai trebuie cam un an pentru a obţine arma atomică. Arabia Saudită, Turcia şi Egiptul sunt toate capabile să urmeze aceeaşi cale. Însă împiedicarea Iranului să treacă pragul nuclear ar fi probabil un război în care Trump s-ar implica.
O altă opţiune a aliaţilor Americii ar fi să se apropie de puterile revizioniste. Dat fiind că Germania şi Franţa au mai avut tentative de acomodare cu Rusia, o asemenea cotitură nu poate fi exclusă. De fapt, în viitorul apropiat conciliatorismul faţă de Moscova, ca politică de bază, e mai probabil decât o alianţă militară europeană. Germania a trecut la al său Zeitenwende – punct de cotitură istoric – după invadarea Ucrainei de către Putin. Însă acea întoarcere de 180 de grade e încă incompletă şi se bate cap în cap cu decenii întregi de diplomaţie germană. Dacă SUA ar păşi pur şi simplu afară de pe tabla de şah, nu e greu de imaginat că Germania va renunţa la Zeitenwende.
Dintre toate marile puteri europene numai pe Regatul Unit se poate conta că va rămâne alături de Ucraina. Totuşi, în absenţa Americii, Marii Britanii îi vor lipsi resursele necesare pentru a susţine de una singură întreaga povară. Italia s-a plasat ferm de partea Ucrainei sub premierul Giorgia Meloni. Dar acest lucru s-ar schimba peste noapte dacă Trump ar reveni la Casa Albă. Statele baltice şi Polonia ar rămâne singurele bastioane, deşi izolate, în calea avansului lent al Rusiei către vest.
Cu cât mai repede se va pune Occidentul pe lucru pentru a atenua riscul revenirii lui Trump, cu atât e mai probabil ca el să opteze pentru forme mai principiale de asigurare. Statele europene au cutume de cooperare între ele incomparabil mai profunde decât au ţările asiatice. De asemenea, e mai uşor să-i opui rezistenţă Rusiei decât Chinei. Dar toate acestea sunt doar speculaţii. Dacă Trump va câştiga, totul se va schimba.
