România a câştigat cu 3-0 la "masa verde" meciul abandonat de Kosovo. Totuşi, UEFA a dictat amenzi usturătoare pentru Federaţia Română de Fotbal.
Partida de la Bucureşti dintre România şi Kosovo a fost abandonată, după ce oaspeţii au ieşit de pe teren în minutul 90+4. La câteva zile după incident, UEFA a dictat victoria României cu 3-0 la "masa verde" şi o amendă de 6.000 de euro pentru kosovarii.
Deşi acuzaţiile kosovarilor legate de comportamentul fanilor nu au avut niciun temei, bai mai mult ei au fost cei care au provocat, UEFA a amendat FRF cu 128.000 de euro şi suspendarea terenului pentru un meci.
Cum era de aşteptat, Federaţia Română de Fotbal a făcut apel la TAS.
"Federaţia Română de Fotbal subliniază că suporterii români au avut un comportament civilizat în timpul meciului şi că aceştia au fost provocaţi, existând mai multe dovezi în acest sens. Prin acest demers FRF doreşte să protejeze imaginea fotbalului românesc şi să lupte pentru respectarea principiilor de fair-play", este comunicatul emis de FRF.
De asemenea, Răzvan Burleanu a ţinut să transmită şi el un mesaj.
"Kosovo a încălcat cel mai important principiu din fotbal, şi anume ca meciul să se joace pe teren. Cu toate acestea, echipa kosovară nu a fost sancţionată. În schimb, noi am primit nişte amenzi şi o sancţiune pe care le considerăm prea mari", a transmis Răzvan Burleanu, potrivit Primasport.ro.