Fost stareţ: Maici din Moldova, mame surogat, purtătoare de copii pe 15-20.000 de euro la clinici din Turcia şi Chişinău

Fost stareţ: Maici din Moldova, mame surogat, purtătoare de copii pe 15-20.000 de euro la clinici din Turcia şi Chişinău

Hrisostom Filipescu, fost stareţ al Schitului Maria Magdalena din Neamţ, susţine că maicile de la două cunoscute mănăstiri din Moldova ar fi mame surogat.

Fostul stareţ al Schitului Maria Magdalena din Ţibucani, judeţul Neamţ, Hrisostom Filipescu, după ce joi, 4 martie 2021, posta pe contul de Facebook un mesaj ciudat, în care făcea publice considerente personale despre pedofilie şi despre ce vrea să facă în viitorul apropiat, a revenit astăzi în spaţiul virtual cu alte „dezvăluiri“ stranii. Preotul - călugăr, doctorand în Neuroştiinţe la UMF Carol Davila din Bucureşti, este extrem de apreciat de credincioşii din Neamţ şi nu numai, postările sale despre religie, credinţă şi viaţa duhovnicească având sute de mii de distribuiri. Dacă acum o zi spunea, pe Facebook, că nu suportă pedofilii, că nu are gânduri de suicid, deşi „nu sunt vrednic şi sunt bolnav psihic“ şi că va pleca la Athos să se pocăiască, astăzi a revenit cu un filmuţet difuzat pe YouTube, în care are alte susţineri şoc. Postarea a fost făcută dintr-o maşină a Poliţiei, se pare din Iaşi, în materialul video apărând în haine civile, cu ochelari de soare, susţinând că merge la o secţie pentru a da o declaraţie. De ce şi pentru ce, nu a specificat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt