Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, spune că pentru România reprezintă un eşec faptul că nu va avea nicio poziţie importanta atât în viitoarea conducere NATO, cât şi în cea a UE.
”Faptul că România care are o poziţionare strategică în flancul NATO şi UE, că a reprezentat un pilon al aliaţilor în zonă, nu a reuşit să obţină o poziţie de top în aceste negocieri poate fi privit ca un eşec. Şi pe termen lung trebuie să fim atenţi să nu apară un deficit de securitate”, a declarat Cristian Diaconescu, în cadrul emisiunii Prima News, moderată de Ciprian Aron.