FCSB, CFR şi Craiova şi-au aflat potenţialele adversare din play-off-ul cupelor europene

FCSB, CFR şi Craiova şi-au aflat potenţialele adversare din play-off-ul cupelor europene

FCSB şi CFR Cluj şi-au aflat potenţialele adversare din Europa League.

Joi, FCSB şi CFR Cluj vor evolua în turul al 3-lea preliminar din Europa League. Campioana României se va duela cu Drita, în vreme ce formaţia din Gruia o va întâlni pe Braga.

Astăzi, UEFA a organizat tragerea la sorţi pentru play-off-ul competiţiei, iar FCSB şi CFR Cluj şi-au aflat adversarele.

Dacă va trece de Drita, formaţia bucureşteană se va duela cu Aberdeen. Prima manşă se va juca în Scoţia.

În cazul în care va pierde cu Drita, FCSB o va întâlni în Conference League pe învingătoarea dublei dintre Differdange şi Levadia Tallinn. Prima manşă ar urma să se joace la Bucureşti.

De cealaltă parte, echipa pregătită de Dan Petrescu va da peste Lincoln sau Noah, în cazul în care va produce surpriza şi o va elimina pe Braga. Turul se va juca în Gibraltar / Armenia.

Dacă va pierde cu Braga, CFR Cluj se va lupta pentru accederea în faza principală a Conference League cu învinsa dintre Hacken şi Brann. Primul meci se va juca în Suedia sau Norvegia.

Calificată în turul al 3-lea preliminar din Conference League, Universitatea Craiova o va întâlni pe Spartak Trnava, prima manşă urmând să se dispute în Bănie, joi, de la ora 21:30.

În eventualitatea în care va trece de Spartak Trnava, Universitatea Craiova va întâlni câştigătoarea dublei dintre Viking şi Basaksehir. Turul ar urma să se dispute în Norvegia sau Turcia.

Afla mai multe desprefcsbcfr clujeuropa league
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt