EUROPA VOTEAZĂ. PPE a obţinut cele mai multe locuri în primele cinci ţări cu estimări centralizate de Parlamentul European

EUROPA VOTEAZĂ. PPE a obţinut cele mai multe locuri în primele cinci ţări cu estimări centralizate de Parlamentul European

Grupul Partidului Popular European (PPE) a obţinut 66 de locuri în primele opt ţări cu estimări centralizate de Parlamentul European până la ora locală 19.30 (20.30 ora României), urmat de grupul Socialiştilor şi Democraţilor europeni, cu 35 de locuri, şi Verzi cu 23 de locuri, scrie Agerpres.

Potrivit centralizării rezultatelor bazate pe estimări din Austria, Germania, Cipru, Grecia şi Olanda, Bulgaria, Croaţia şi Malta, PPE a obţinut în total 66 de locuri, capitalizând victoriile obţinute la vot de CDU-CSU în Germania, Noua Democraţia în Grecia, GERB în Bulgaria şi Uniunea Democrată Croată (HDZ) în Croaţia.

În pofida înfrângerii în alegeri a Partidul Social-Democrat german, ajuns abia pe locul al treilea în ţară, grupul S&D a adunat până acum 35 de locuri, iar grupul Verzi/ALE (Verzi/ Alianţa Liberă Europeană) este pe locul al treilea cu 23 de locuri.

Grupul Renew Europe a adunat şi el 22 locuri în cele opt ţări, iar Identitate şi Democraţie (ID) - 13 locuri, datorită rezultatelor bune obţinute în Austria şi Olanda. Pe de altă parte, deşi AfD a obţinut al doilea scor în Germania, faptul că a părăsit grupul ID face ca locurile sale, nu mai puţin de 19, să nu fie atribuite acestuia.

Grupul GUE/NGL (Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică) a obţinut şi el 10 locuri, iar Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) trei locuri până acum.

Afla mai multe despreppealegerieuroparlamentare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt