Europa se grăbeşte să limiteze efectele scumpirilor cauzate de războiul din Iran. “Acesta este preţul dependenţei noastre!”

Europa se grăbeşte să limiteze efectele scumpirilor cauzate de războiul din Iran. “Acesta este preţul dependenţei noastre!”

Guvernele europene se grăbesc să ia măsuri pentru stoparea creşterii preţurilor energiei şi alimentelor, în contextul în care războiul din Orientul Mijlociu ameninţă să genereze cu nou val de presiuni inflaţioniste, scrie Profit.ro.

Germania va limita modificările de preţuri la benzinării la o dată pe zi, a anunţat ministrul german al Economiei, citat de Bloomberg.

Grecia va plafona marjele de profit la combustibil şi alimente pentru următoarele trei luni, în timp ce Italia va analiza modalităţi de a utiliza veniturile suplimentare din TVA rezultate din creşterea preţurilor combustibililor, pentru a atenua impactul asupra consumatorilor. De asemenea, guvernul italian a anunţa că va sancţiona companiile care profită de criză.

“Vom face tot ce putem pentru a preveni speculaţiile pe marginea crizei”, a declarat premierul italian Giorgia Meloni parlamentarilor.

Măsurile arată cât de serios ia Uniunea Europeană ameninţarea unei creşteri inflaţioniste provocate de războiul din Iran, care a oprit efectiv fluxul de mărfuri şi energie prin Strâmtoarea Ormuz.

Acest lucru a lăsat blocul expus unei concurenţe intense pe piaţa globală, iar liderii UE urmează să se întâlnească la Bruxelles săptămâna viitoare pentru a discuta, printre alte probleme, cum să reducă costurile energiei.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că instituţia are în vedere o plafonare a preţurilor gazelor naturale, ca parte a unui efort mai amplu de a reduce ponderea combustibililor în facturile la energie. Ultima dată când blocul comunitar a luat în calcul această măsură a fost în timpul crizei energetice care a urmat invaziei Rusiei în Ucraina.

Primele 10 zile de conflict din Iran i-au costat pe contribuabilii europeni 3 miliarde de euro în plus pentru importurile de combustibili fosili, a declarat von der Leyen.

“Acesta este preţul dependenţei noastre”, a spus şefa Comisiei.

Pe lângă măsurile naţionale şi regionale discutate în Europa, ţările OCDE au convenit, miercuri, să scoată 400 de milioane de barili din rezervele de petrol de urgenţă coordonate de Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE), cea mai mare cantitate din istoria agenţiei.

Chiar şi înainte ca SUA şi Israelul să lanseze atacuri asupra Iranului, Europa se străduia să prevenă închiderea fabricilor, din cauza costurilor ridicate.

O serie de crize - de la pandemia Covid-19 până la războiul din Ucraina - au provocat o creştere bruscă a preţurilor pentru bunuri-cheie şi au contribuit la stimularea populismului în întregul bloc. Cel mai recent val de instabilitate din Orientul Mijlociu alimentează goana guvernelor naţionale de a găsi soluţii rapide.

Preţurile europene la gaze au crescut cu aproximativ 50% de la începutul conflictului, în timp ce preţurile petrolului sunt cu aproximativ 25% mai mari.

Luna trecută, Italia a demarat un efort unilateral de reducere a preţurilor energiei la nivel naţional, printr-un decret care ar elimina costurile cu carbonul din facturile la energie, pe care oficialii speră acum să îl promoveze.

Polonia şi Republica Cehă, au solicitat, de asemenea, relaxarea unor reguli din Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, un pilon-cheie al reglementării climatice a blocului comunitar, pentru a uşura povara asupra companiilor.

Austria a promis că va redistribui către consumatori orice venituri fiscale excedentare din preţurile mai mari ale combustibililor. Miercuri, guvernul a anunţat o serie de măsuri, inclusiv prelungirea unui program strategic de rezerve de gaze de 20 de terawaţi-oră, avansarea unui plafon pentru preţurile energiei electrice pentru uz casnic până în iulie şi obligarea furnizorilor de combustibil să limiteze frecvenţa creşterilor de preţuri la trei ori pe săptămână.

Alte ţări încă evaluează posibile măsuri. Guvernul francez a monitorizat anomaliile de preţuri la benzinării şi va organiza o reuniune joi pentru a discuta despre cum să protejeze consumatorii de creşterea costurilor.

Temerea este că, cu cât conflictul din Iran se prelungeşte, cu atât este mai probabil ca orice creştere bruscă a preţurilor să devină mai pronunţată.

Peter Kazimir, membru al Consiliului Guvernatorilor din cadrul Băncii Centrale Europene, a declarat că instituţia riscă să fie nevoită să majoreze ratele dobânzilor mai devreme decât se aştepta, ca urmare a războiului şi a impactului acestuia asupra inflaţiei.

“Vom fi pregătiţi să acţionăm dacă va fi necesar”, a declarat el pentru Bloomberg.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt