Eurodeputaţii se vor pronunţa prin vot în 18 iulie, la Strasbourg, pentru a valida sau nu al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene, potrivit agendei definitive a primei sesiuni plenare a noului Parlament European format în urma alegerilor europene din 6-9 iunie, transmite joi Agerpres.
Acest vot de confirmare se va desfăşura pe 18 iulie la ora locală 13:00 (11:00 GMT), după o dezbatere în cursul dimineţii, a indicat o purtătoare de cuvânt a Parlamentului European.
Reuniţi la finalul lunii iunie la Bruxelles, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au decis să o propună la conducerea executivului comunitar tot pe Ursula von der Leyen, care s-a impus în primul său mandat de cinci ani marcat de o succesiune de crize, de la COVID la războiul din Ucraina.
Pentru a fi aleasă preşedintă a Comisiei Europene, politiciana germană în vârstă de 65 de ani are nevoie de voturile a cel puţin 361 dintre cei 720 de eurodeputaţi.
Partidul Popular European (PPE), din care provine Von der Leyen, constituie în continuare prima forţă politică din Parlamentul European, având 188 de aleşi după scrutinul european din iunie. Social-democraţii (S&D) au obţinut 136 de locuri, iar liberalii (Renew) 77 de locuri. Marea coaliţie ce reuneşte în mod tradiţional aceste trei partide ar furniza astfel suficiente voturi pentru a asigura realegerea Ursulei von der Leyen.
Însă niciunul dintre cele trei grupuri nu este ferit de posibile dezertări, ceea ce l-ar putea determina pe fostul ministru al apărării german să solicite sprijinul Verzilor (53 de locuri), pentru siguranţă.