Cum e să obţii medii peste 9 la Evaluarea Naţională, dar să nu prinzi loc la liceu? Au simţit pe propria piele patru elevi - unul dintre ei a avut chiar media 9.45. Ministerul Educaţiei spune că au fost repartizaţi, computerizat, 98,56% dintre cei care au dat examenul. Situaţiile speciale vor fi rezolvate săptămâna viitoare. Anul acesta a fost primul în care admiterea la liceu s-a făcut doar pe baza mediei obţinute la evaluarea naţională. Legea educaţiei prevede că 10 clase sunt obligatorii.
Explicaţia pentru cei patru elevi cu medii de peste 9 la Evaluarea Naţională, care au rămas pe dinafară după repartizarea computerizată, este foarte simplă: fie au bifat puţine licee, fie au fost decişi, de la bun început, să aleagă învăţământul privat. Cea mai mare medie de admitere a fost la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu din Capitală. 9.78, urmată de Sfântu Sava, cu 9.67, iar pe locul trei - Liceul Gheorghe Lazăr, cu media 9.65
În total, peste 100 de elevi care au obţinut medii între 7 şi 9 la Evaluarea Naţională nu au fost repartizaţi. Pentru ei urmează etapa a doua de admitere. Niciun copil nu va rămâne, într-un final, pe dinafară, cel puţin până la finalul clasei a X-a - legea din România prevede obligativitatea învăţământului de zece clase.
Repartizarea s-a făcut în ordinea descrăscătoare a mediei de admitere. Anul acesta, în premieră, s-a ţinut cont doar de media aritmetică a celor două probe. Dacă rata de promovare la Evaluarea Naţională a fost de aproape 80%, la titularizarea profesorilor pe posturi a fost un adevărat dezastru. Nici măcar jumătate ei nu au reuşit să ia nota minimă, adică 7.
Mai grav, 20 % dintre candidaţi au luat note sub cinci. Un profesor care predă educaţie muzicală de mai bine de zece ani, şi care a participat a şasea oară la examenul de titularizare a luat nota 3,4. Alţi 26 au fost daţi afară din examen, pentru că au încercat să copieze.
Cei mai îngrijoraţi sunt, însă, elevii, care se tem că aceşti de oameni îi vor învăţa....,,carte".