Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat luni, după ultimul sondaj făcut public. care o plasează pe locul 5, cu 4,3%, că nu se retrage şi nu ştie pe cine încurcă, dacă are doar atât. ”Eu ştiu că voi intra în turul doi şi voi câştiga prezidenţialele, scenariul meu ăsta este”, a mai spus Lasconi, ea precizând că şi dacă s-ar retrage, probabil că nici 20% din voturile sale nu s-ar duce în direcţia Nicuşor Dan, pentru că a fost votată de o jumătate de milion de oameni care nu ar fi votat niciodată USR, inclusiv de femei din zona SOS, AUR, POT, inclusiv de votanţi PSD, pe care Nicuşor Dan n-o să îi ia niciodată, scrie News.ro.
Elena Lasconi a fost întrebată la ProTv dacă s-ar retrage din cursă, ţinând cont că ultimul sondaj de opinie o dă la 4,3% din voturi.
”Nu mă retrag şi nu ştiu pe cine încurc, dacă am doar 4 şi nu ştiu cât la sută. Mie mi se pare că eu încurc tare de tot, pentru că nu aud doar din partea zona asta cu Nicuşor Dan, aud şi din partea lui Ciolacu. (..) Eu cred că fac bine ce fac în campania asta şi aşa cum s-au speriat de mine anul trecut şi au pus presiune pe mine, mai ales între turul 1 şi turul 2, eu cred că, până la urmă, românii votează”, a spus preşedinta USR.
Despre faptul că, prin rămânerea în cursă, ar afecta şansele candidatului pro-european, Lasconi a precizat că dacă s-ar retrage mâine, Nicuşor Dan nu ar lua voturile pe care le-a primit ea.
”Eu am fost votată de o jumătate de milion de oameni care nu ar fi votat niciodată USR, inclusiv de femei din zona SOS, AUR, POT, inclusiv de votanţi PSD, pe care Nicuşor Dan n-o să îi ia niciodată. Probabil că nici 20% nu s-ar duce în direcţia Nicuşor Dan. Şi eu ştiu că voi intra în turul doi şi voi câştiga prezidenţialele, scenariul meu ăsta este, eu nu mă gândesc. Putem să defilăm cu sondaje peste sondaje, dar eu cred că România caută un preşedinte, nu casele de sondare şi nici TikTok-ul”, a răspuns Lasconi.
Elena Lasconi a precizat şi de ce este mai bună decât contracandidaţii ei.
”În ultimii 10 ani omul ăsta nu a făcut nimic, a fost întreţinut de soţie. Atunci când a fost la butoane, mai exact în 2012, a vrut să dea o lovitură de stat şi să calce în picioare instituţiile statului, împreună cu prietenul lui Ponta”, a spus Lasconi.
”De ce sunt mai bună ca Nicuşor Dan? Pentru că sunt determinată şi hotărâtă, pentru că sunt empatică, pentru că atunci când mă uit în ochii oamenilor, când comunic cu ei,, pentru că pentru mine sunt mai importanţi oamenii decât clădirile, pentru că am multe experienţe de viaţă care mă diferenţează de toţi candidaţii, nu doar de Nicuşor, în sensul că am trecut prin greutăţile pe care le au majoritatea oamenilor, cu credite, cu facturi, pe care le-am plătit cu greu şi aşa mai departe”, a completat ea.