Produsul intern brut a scăzut cu 0,2% în termeni reali în trimestrul III al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 1% în T2 faţă de T1, potrivit estimărilor semnal publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2024, Produsul intern brut a înregistrat o creştere de 1,6%, pe seria brută, şi de 1,4% pe seria ajustată sezonier.
În perioada ianuarie-septembrie 2025, economia a crescut cu 0,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe seria brută, şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.
'Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2025 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2025, publicată în comunicatul de presă nr. 259 din 10 noiembrie 2025, astfel: rezultatele trimestrului I 2024, comparativ cu trimestrul IV 2023, nu au fost revizuite (100,0%); rezultatele trimestrului II 2024, comparativ cu trimestrul I 2024, nu au fost revizuite (99,6); rezultatele trimestrului III 2024, comparativ cu trimestrul II 2024, au fost revizuite de la 100,4% la 100,6%; rezultatele trimestrului IV 2024, comparativ cu trimestrul III 2024, au fost revizuite de la 100,6% la 100,5% ; rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 100,0% la 100,1; rezultatele trimestrului II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, au fost revizuite de la 101,2% la 101,0%. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană', precizează INS.
Potrivit Agerpres, Fondul Monetar Internaţional previzionează că economia României va creşte, în 2025, cu 1%, iar în 2026 cu 1,4%, estimări în scădere comparativ cu cele din primăvară, de 1,6% şi, respectiv 2,8%. De asemenea, cele mai recente analize economice pentru Europa şi Asia Centrală publicate de Banca Mondială arată că economia românească va înregistra un avans de doar 0,4% în acest an şi unul de 1,3% anul viitor.
La Bucureşti, ultimele estimări ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză indică o creştere a PIB de 0,6% în acest an şi de 1,2% în 2026.





