România a traversat unul dintre cele mai reci intervale de la începutul sezonului rece, după ce un val de aer polar a adus temperaturi negative în aproape toate regiunile ţării. Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost cea mai geroasă de până acum, potrivit meteorologilor, iar în unele zone din estul Transilvaniei termometrele au indicat chiar şi -11 grade Celsius. Vremea se va menţine rece şi în următoarele zile, însă prognoza vine şi cu veşti bune: în a doua jumătate a săptămânii, temperaturile ar putea ajunge la 20 de grade.
Cele mai scăzute valori au fost înregistrate în judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, unde frigul s-a resimţit încă de la primele ore ale dimineţii. În Harghita, mercurul din termometre a coborât până la -11 grade Celsius, iar localnicii au avut parte de o dimineaţă autentică de iarnă. Maşinile au fost acoperite de un strat de gheaţă, iar în gospodării încălzirea funcţionează deja de câteva săptămâni pentru a face faţă temperaturilor scăzute.
La munte, stratul cel mai consistent de zăpadă se găseşte în prezent la Vârful Omu, unde măsurătorile efectuate la staţia meteorologică indică aproximativ 39-40 de centimetri.
Nici următoarea noapte nu a adus o încălzire semnificativă. Temperaturile au coborât din nou sub pragul îngheţului, iar în depresiunile din estul Transilvaniei s-au înregistrat minime cuprinse între -10 şi -12 grade Celsius.
La începutul săptămânii, înnorările se vor extinde treptat, urmând să cuprindă şi o parte din sud-vestul ţării. Schimbarea aspectului vremii va favoriza apariţia precipitaţiilor în anumite regiuni.
„La noapte se va înnora treptat, înnorări care vor continua de altfel şi pe parcursul zilei de mâine. Vor cuprinde o jumătate sud-vestică şi vor determina şi apariţia ploilor”, a explicat Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
După episodul de frig provocat de pătrunderea aerului polar, vremea va intra într-un proces de încălzire. Un front de aer cald este aşteptat să ajungă deasupra României în a doua jumătate a săptămânii viitoare, când valorile termice vor creşte considerabil.
În unele zone ale ţării, temperaturile maxime ar putea atinge chiar şi 20 de grade Celsius, marcând o schimbare importantă faţă de gerul din ultimele zile.
Cele mai plăcute condiţii meteorologice sunt aşteptate în Oltenia, Câmpia Română, Muntenia şi Dobrogea, regiuni în care soarele va avea o prezenţă mai consistentă. Astfel, după un weekend cu temperaturi specifice iernii, românii ar putea avea parte de câteva zile cu valori termice apropiate de cele ale unei perioade de primăvară.






