Doi motociclişti maghiari, răniţi într-un accident la Petroşani

Doi motociclişti maghiari, răniţi într-un accident la Petroşani

Un bărbat de 46 de ani şi o femeie de 45 de ani, ambii din Ungaria şi care circulau pe o motocicletă, au fost răniţi într-un accident petrecut duminică în municipiul Petroşani, după ce s-au lovit de o maşină care a virat la stânga, fără să le acorde prioritate.

Potrivit IPJ Hunedoara, accidentul a avut loc pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Petroşani, vinovat fiind un bărbat de 59 de ani, din oraşul Petrila, care a efectuat un viraj la stânga, fără să acorde prioritate de trecere motocicletei care circula regulamentar din sens opus.

"În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a unei femei de 45 de ani, cetăţean maghiar, pasager pe motocicletă", a precizat sursa citată.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt