Două persoane au murit şi o a treia este grav rănită după ce autoturismul în care se aflau a ieşit în afara carosabilului şi s-a răsturnat, sâmbătă, pe DJ 87, în localitatea constănţeană Nazarcea.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, victimele au vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani.
"În jurul orei 11,54, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DJ 87, la ieşire din localitatea Nazarcea. Din primele cercetări, un autoturism, în care se aflau trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul a două persoane, precum şi vătămarea corporală gravă a celei de a treia. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa a informat că o persoană, în vârstă de 27 de ani, a fost găsită decedată, pentru o altă victimă, de 40 de ani, găsită în stop cardio-respirator, protocolul de resuscitare efectuat a fost zadarnic, fiind declarat decesul, iar o a treia persoană, în stare de comă, a fost transportată la spital.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" a anunţat că la locul producerii accidentului rutier "au fost alocate o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple un echipaj SMURD C şi două ambulanţe (tip C şi tip B) de la SAJ".
Sursa: Agerpres