Directorul general al Portului Constanţa, Florin Vizan, şi-a prezentat demisia din funcţie, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
Consiliul de Administraţie a luat act de această demisie şi a decis înlocuirea sa cu Mihai Teodorescu, director executiv al APM Constanţa, anunţă Agerpres.
"În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul de Administraţie a mai luat decizia revocării din funcţie a directorului financiar, Şerban Daniela, şi înlocuirea cu Maria Mergiu, care ocupa funcţia de şef al Departamentului Financiar Contabil", adaugă reprezentanţii MTI.
Nu este exclus ca demisia lui Florin Vizan să vină după protestele transportatorilor şi agricultorilor care au acuzat un regim preferenţial în Portul Constanţa, ministrul Grindeanu anunţând că demite conducerea Portului dacă se dovedeşte că nu se respectă regulile.
”Dacă mi se aduce cea mai mică dovadă că în portul Constanţa camioanele din Ucraina sunt favorizate, toată conducerea portului Constanţa o destitui. Toată!”, declara la mijlocul lunii ianuarie ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la emisiunea Insider Politic, de la Prima News.