Judeţul Argeş are de cel puţin trei ori mai mulţi urşi decât efectivele normale care ar trebui să existe în zonă. Un apel la 112 făcut de un localnic din Arefu e relevant pentru disperarea la care au ajuns locuitorii din zona montană a judeţului.
În ultimii ani, urşii au făcut prăpăd în gospodăriile din nordul judeţului Argeş. Zeci de oi, capre, porci, câini şi găini au fost sfâşiate de sălbăticiuni. Un recensământ făcut în 2018, în cele 52 de fonduri de vânătoare din Argeş indica peste 1.000 de exemplare, în condiţiile în care efectivul optim la care făcea atunci referire Instituţia Prefectului Argeş era de aproximativ 280 de exemplare. Practic, judeţul avea, încă de acum trei ani, de peste trei ori mai multe exemplare decât ar fi normal.