Profesorul universitar doctor Patriciu Achimaş Cadariu spune că Institutul Oncologic din Cluj doreşte să angajeze mai mulţi psihologi în beneficiul bolnavilor de cancer dar ar fi nevoie ca Ministerul Sănătăţii să se ghideze după alte normative pentru ca acest lucru să devină posibil.
Deputatul clujean remarcă faptul că pentru spitalele din oraşele mici se alocă bugete uriaşe, deşi acolo de cele mai multe ori se face contraperformanţă şi, în plus, astfel de spitale nu sunt atractive pentru doctorii care vor să îşi construiască o carieră performantă în medicină. Un exemplu recent dezbătut în presa centrală – Spitalul Negreşti Oaş suspendă Pediatria şi Maternitatea, din lipsă de medici.
“La Institutul Oncologic din Cluj am angajat doi psihologi cu nişte eforturi extraordinare pentru fiecare post în parte. Pentru a înlesni astfel de angajări ar fi de dorit ca Ministerul Sănătăţii să renunţe la normativele care ne împiedică să facem astfel de angajări”, a subliniat chirurgul IOCN, Patriciu Achimaş Cadariu.
El spune că în acest moment Institutul Oncologic are doi psihologi dar că ar avea nevoie de cel puţin opt sau nouă.
“Psihologul este important din multe puncte de vedere. În mod evident, ar fi pentru calitatea vieţii pacientului. Atâta vreme cât pacientul acceptă, înţelege lucrurile, cu siguranţă se va simţi şi mai bine. Un pacient care are capacitatea de a înţelege şi de a accepta ce se întâmplă are şi o complianţă mai bună la tratament.
Tratamentele în oncologie sunt complexe, durează mult şi au noi spunem toxicitate, au efecte secundare negative, de la căderea părului, la greaţă, probleme care apar la radioterapie, nu las chirurgia în ultimul rând fiindcă acest tip de chirurgie este unul de mare amploare, cu consecinţe uneori nu foarte plăcute.
Există studii care arată că pacienţii care au avut împlinite aşteptările şi au avut suport psihologic au avut şi o supravieţuire mai bună. Cu rezerve din punct de vedere metodologic a unei astfel de cercetări”, a spus profesorul Achimaş.
De ce nu vin în centrele mari mai mulţi bani pentru angajări de personal?
“Uneori nu avem suficienţi bani, suficiente servicii specializate, fiindcă în loc să facem două spitale în Cluj, Iaşi sau în Bucureşti, unde avem resursa umană care ar şi vrea să rămână, susţinem şi spitalul dintr-un orăşel unde nu merge nimeni. Şi dăm o groază de bani, la fel cum în administraţie susţinem unităţi administrativ teritoriale cu câţiva locuitori, administraţii care n-au cui să se adreseze, dar pe care le întreţinem cu zeci şi zeci de milioane de euro.
Eu cred că dacă până în aprilie 2025 următorul guvern nu va lua măsuri de reorganizare administrativ teritorială a României, acel guvern trebuie căzut prin moţiune de cenzură.
Această reorganizare ar trebui să cuprindă desfiinţarea acelor unităţi administrativ teritoriale care n-au sens, unificări de universităţi şi de alte entităţi din multiple domenii, reconvertiri de spitale.
De exemplu, spitalele mici ar trebui transformate, nu neapărat închise, în centre care să facă triaj, fiindcă poţi să faci triaj şi la gravide, şi la urgenţe, şi la pacienţii cronici.
Apoi, cu ambulanţa sau cu elicopterul (vă garantez că e mai ieftin să investeşti într-un elicopter decât într-un spital neperformant) să fie trimişi pacienţii în centrul de competenţă de care ţine acel caz.
Mai departe, am putea păstra în astfel de spitale zone în care pacienţii operaţi în centrele mai mari să vină să facă recuperare sau reabilitare. Şi am mai putea păstra tot în aceste centre partea de paliaţie, ca să fie aproape de domiciliu”, a mai spus chirurgul şi deputatul Patriciu Achimaş Cadariu.