Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a semnat, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, şi de omologii săi din Republica Moldova şi Ucraina, o declaraţie comună, la împlinirea a patru ani de la invazia militară la scară largă a Federaţiei Ruse în ţara vecină, declanşată la 24 februarie 2022, informează site-ul Senatului, citat de Agerpres.
Conform sursei citate, declaraţia comună a şefilor de parlamente din cadrul 'Triunghiului Odesa' condamnă ferm acţiunile criminale ale Federaţiei Ruse, care, cu nesocotirea principiilor şi normelor universal recunoscute ale dreptului internaţional, continuă să comită acţiuni de agresiune, crime de război şi crime împotriva umanităţii.
Semnatarii reafirmă sprijinul deplin pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional, subliniind dreptul inerent al acestei ţări la autoapărare în conformitate cu Articolul 51 din Carta ONU.
Totodată, ei salută sprijinul consecvent şi asistenţa financiară acordate Ucrainei de partenerii săi internaţionali, inclusiv statele G7, Coaliţia celor Dispuşi şi Uniunea Europeană.
Potrivit documentului, aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la UE va avea o semnificaţie strategică pentru stabilitatea, securitatea şi dezvoltarea regiunii şi a Europei în ansamblu. Semnatarii solicită eliminarea rapidă a obstacolelor 'artificiale' care blochează procesul de aderare şi adoptarea fără întârziere a deciziei de deschidere a negocierilor cu cele două ţări.
Declaraţia evidenţiază importanţa consolidării presiunii regimului de sancţiuni asupra Rusiei, în special împotriva flotei fantomă şi a altor surse de finanţare a agresiunii militare. Furnizarea asistenţei militare adecvate Ucrainei reprezintă o contribuţie directă la consolidarea securităţii întregii Europe, mai transmit preşedinţii celor trei parlamente.
Ei fac apel la comunitatea internaţională, parlamentele naţionale şi guverne să menţină unitatea şi consecvenţa în sprijinul Ucrainei, până la restaurarea deplină a suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, precum şi în apărarea ordinii internaţionale bazate pe principiile Cartei Naţiunilor Unite.






