La numai 17 ani, o tânără care se pregătea pentru examenele de final de liceu s-a trezit în mijlocul bombardamentelor ruseşti din Harkiv. De la învăţat şi căutat rochie pentru evenimentul de absolvire, a trecut la activităţi umanitare la adăpostul staţiilor de metrou şi apoi, cu îndrăzneală, la relatări direct din inima războiului.
Despre realitatea războiului dincolo de titlurile de presă, despre oamenii ale căror vieţi au fost schimbate dramatic, despre momentele-limită întâlnite în teren şi despre responsabilitatea de a spune adevărul atunci când un atac cu drone sau rachete înseamnă mai mult decât o simplă ştire. Vitalie Cojocari prezintă incredibila poveste a Katerynei Kusmarova, jurnalist de război în Ucraina, la interviurile Live Vitalie, în această seară, de la ora 18:00, la Prima News.
LECŢIE DE REZILIENŢĂ DE LA ECONOMIA MOLDOVEI
De la ora 19:00, Live Vitalie mută discuţia în zona economiei şi a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova. Invitat este Claudiu Năsui, în prezent ministrul Economiei din Republica Moldova, alături de care încercăm să înţelegem situaţia economică de peste Prut, provocările guvernamentale şi perspectivele de dezvoltare ale ţării.
Cum se descurcă economia Republicii Moldova într-un context regional complicat? Care sunt principalele probleme, ce măsuri pot susţine dezvoltarea şi cum arată diferenţele dintre economia moldovenească şi cea românească?
„Live Vitalie”, în premieră în fiecare joi, de la 18:00, la Prima News!







