David Popovici s-a calificat cu cel mai bun timp în finala la 200 de metri liber de la Campionatul European

David Popovici s-a calificat cu cel mai bun timp în finala la 200 de metri liber de la Campionatul European

David Popovici şi-a confirmat din nou statutul de favorit la Campionatul European de nataţie de la Paris. Înotătorul român s-a calificat joi în finala probei de 200 de metri liber, după ce a încheiat semifinala cu cel mai bun timp al serii.
Popovici a concurat în prima semifinală şi a oprit cronometrul la 1:44.56, rezultat care i-a permis să intre în finală de pe prima poziţie a clasamentului general al semifinalelor. Evoluţia sa îi oferă românului o poziţie excelentă înaintea cursei pentru medalii.
Finala probei de 200 de metri liber este programată vineri seară, de la ora 19:36. Popovici va încerca să îşi apere titlul continental şi să îşi completeze parcursul perfect de până acum la această ediţie a Campionatului European.
Sportivul român are deja o medalie de aur obţinută la Paris în această ediţie a competiţiei. Miercuri, Popovici a câştigat pentru a treia oară consecutiv titlul european la 100 de metri liber, confirmând forma excelentă în care se află.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI