Dan Motreanu îl atenţionează pe Ciolacu: Recent, Bolojan a început curăţenia la RAAPPS şi a scos la vânzare fosta vilă de protocol a PCR din judeţ, în ciuda opoziţiei PSD şi UDMR

Dan Motreanu îl atenţionează pe Ciolacu: Recent, Bolojan a început curăţenia la RAAPPS şi a scos la vânzare fosta vilă de protocol a PCR din judeţ, în ciuda opoziţiei PSD şi UDMR

Europarlamentarul PNL, Dan Motreanu, acuză premierul Marcel Ciolacu de lipsă de transparenţă în legătură cu adresa reşedinţei sale oficiale.

Motreanu consideră că este normal ca reşedinţa oficială a premierului să fie cunoscută de public, mai ales că este plătită din bani publici. El menţionează exemple din alte ţări europene, unde reşedinţele oficialiilor sunt cunoscute şi solicită acelaşi nivel de transparenţă şi în România.

”În toată Europa se ştie unde stau premierii, este un lucru absolut normal, chiar şi atunci când reşedinţa nu este plătită din bani publici. Cu atât mai mult, ar fi firesc să fie cunoscută reşedinţa premierului României care este plătită din bani publici.

Reşedinţa premierului britanic din Downing Street 10 este celebră. Reşedinţa oficială a cancelarul german este Cancelaria Federală din Berlin, nu toţi cancelarii aleg să locuiască acolo. În timpul mandatului său, Angela Merkel a locuit într-un apartament civil din centrul Berlinului, cu securitate limitată. Reşedinţa prim-ministrului Franţei este Hotel Matignon. În Italia, reşedinţa premierului este la Palatul Chigi. Reşedinţa oficiala a premierului Belgiei este pe Rue de la Loi numarul 16, în Bruxelles. Palatul Moncloa este reşedinţa oficială a premierului Spaniei”, a precizat Motreanu pe Facebook.

Motreanu mai critică faptul că premierul Ciolacu pare să considere că este deasupra legii, încercând să păstreze casele de protocol pentru nomenclatura de partid. De asemenea, el subliniază că fostul secretar general al Guvernului, Ilie Bolojan, a avut o atitudine diferită, implicându-se în procesul de vânzare a fostei vile de protocol a PCR din judeţul Bihor.

”Spre deosebire de Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă a stat în locuinţa personală, indiferent de funcţia oficială pe care a deţinut-o: şef al Statului Major General, ministru,  prim-ministru, preşedinte al Senatului. Marcel Ciolacu, în timp ce pozează în campion al transparenţei, de fapt, se consideră mai presus de orice cetăţean, încercând să păstreze casele de protocol pentru nomenclatura de partid.

În acest context, poate totuşi ne spune Marcel Ciolacu  cât au costat şi lucrările pentru renovarea vilei lui, înainte de a se muta acolo... Marcel Ciolacu pozează mai nou în admirator al lui Ilie Bolojan. Îi dau o veste proastă: Cât a fost secretar general al Guvernului, Bolojan a început curăţenia la RAAPPS. Recent, CJ Bihor a scos la vânzare fosta vilă de protocol a PCR din judeţ, în ciuda opoziţiei PSD şi UDMR”, a mai scris Motreanu.

Afla mai multe despremotreanuvilaciolacu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt