Curtea de Apel Bucureşti decide joi dacă Viorel Paşca şi ceilalţi inculpaţi din dosarul azilelor ilegale din Bihor rămân sub control judiciar sau vor fi arestaţi preventiv. Contestaţia formulată de DIICOT vine după ce Tribunalul Bucureşti a respins propunerea de arestare.
Zi importantă în dosarul azilelor ilegale din Bihor, în care Viorel Paşca, soţia sa, cei trei fii şi coordonatoarea activităţilor din centrele investigate aşteaptă decizia Curţii de Apel Bucureşti privind măsurile preventive.
Instanţa este chemată să analizeze contestaţia depusă de procurorii DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti, care a dispus plasarea celor şase inculpaţi sub control judiciar. Săptămâna trecută, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea procurorilor privind arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În motivarea deciziei, judecătorul a apreciat că dosarul nu individualizează în mod suficient persoanele vătămate şi situaţiile de fapt aferente fiecăruia dintre actele materiale reţinute în acuzaţia de trafic de persoane în formă continuată.
Instanţa a mai avut în vedere faptul că activitatea cercetată s-a desfăşurat într-un context în care autorităţi ale statului apelau la inculpaţi pentru gestionarea unor cazuri sociale pe care nu reuşeau să le rezolve prin propriile mecanisme.
Totodată, judecătorul a considerat că pericolul pentru ordinea publică trebuie analizat separat de gravitatea faptelor investigate. În motivare se arată şi că activitatea descrisă de procurori a încetat după intervenţia organelor judiciare, toate locaţiile fiind verificate, iar beneficiarii relocaţi.
De asemenea, principalele probe au fost deja ridicate în urma percheziţiilor, iar pe parcursul anchetei nu au fost identificate indicii că inculpaţii ar fi încercat să influenţeze martori, să distrugă probe sau să se sustragă urmăririi penale.
Dosarul instrumentat de DIICOT vizează un presupus grup infracţional organizat acuzat de trafic de persoane şi exploatarea unor persoane vulnerabile, printre care vârstnici, oameni fără adăpost şi persoane cu dizabilităţi psihice.
Potrivit anchetatorilor, reţeaua ar fi funcţionat din anul 2020 sub paravanul Asociaţiei „Dumbrava DPG”, care nu deţinea licenţele necesare pentru furnizarea de servicii sociale şi medicale. Decizia Curţii de Apel Bucureşti va stabili dacă măsura controlului judiciar rămâne în vigoare sau va fi înlocuită cu arestul preventiv.







