Cupolă de foc peste Europa. Un copil de doar doi ani a murit închis într-o maşină

Cupolă de foc peste Europa. Un copil de doar doi ani a murit închis într-o maşină

Europa se topeşte, la propriu. Sub un dom de foc venit din nordul Africii, continentul fierbe în mijlocul unui val de caniculă nemilos. În Spania şi Franţa, temperaturile extreme au ucis oameni, iar spitalele din Italia sunt tot mai aglomerate. Mai mult,  în Franţa un copil de doar doi ani a murit închis într-o maşină. Meteorologii spun că acesta este abia începutul.

Temperaturile au atins cote extreme în Europa, iar bilanţul este deja tragic: în Spania, două persoane au murit din cauza arşiţei – printre victime, un turist olandez. Maximele au depăşit 40 de grade.

"Ei bine, adevărul este că este extrem de cald, este epuizant. Zi de zi, încerci să ieşi afară, dar soarele este atât de puternic. Aşadar, trebuie să luăm apă cu noi."

În Franţa, un copil de doar doi ani s-a stins din viaţă, uitat de tatăl său în maşină, în plin soare. Tragedia s-a petrecut într-o parcare, în timpul programului de lucru, iar micuţul a murit din cauza deshidratării. În acest caz a fost deschis un dosar pentru omor din culpă, iar tatăl a fost reţinut. 14 departamente franceze sunt acum sub cod portocaliu de caniculă. 

Situaţia este critică şi în Italia. În marile oraşe, de la Roma la Torino, e cod roşu de temperaturi extreme. Zeci de vârstnici au ajuns de urgenţă la spital, doborâţi de căldura sufocantă. Sicilia a devenit un cuptor în aer liber – s-au înregistrat 40 de grade… la umbră. Meteorologii trag un semnal de alarmă: acesta ar putea fi doar primul dintre cele trei valuri de căldură severe care vor lovi sudul Europei în această vară.

 

Afla mai multe desprecaniculaeuropameteoarşiţă
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt