Cultura, atracţia principală a Sibiului. Raluca Turcan, la Prima News: Este proiectul pilot al României pentru o dezvoltare durabilă

Cultura, atracţia principală a Sibiului. Raluca Turcan, la Prima News: Este proiectul pilot al României pentru o dezvoltare durabilă

Sibiul este şi a fost întotdeauna cunoscut ca fiind oraşul care găzduieşte anual o mulţime de evenimente culturale. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat la Prima News că oraşul Sibiu este un model de dezvoltare prin cultură, pe care se străduieşte să-l impună la nivel naţional. “Modelul Sibiu, extrapolat la nivel naţional, poate să conducă la cea mai durabilă formă de dezvoltare economică, şi anume dezvoltarea prin cultură”.

Probabil cea mai semnificativă latură de notorietate o oferă Sibiului cultura. Este punctul forte al oraşului, asa cum a evidenţiat şi Raluca Turcan, Ministrul Culturii şi reprezentant al Sibiului. “Din nefericire, până acum cultura a fost văzută ca un domeniu în care doar se cheltuieşte mult, fără a se vedea impactul dezvoltării culturale a unei ţări asupra climatului economic”.

În Sibiu însă, cultura nu a făcut decât să atragă şi mai multe investiţii.

„Am fost partner cu un proiect cultural excepţional – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu – un proiect care a început cu mai bine de 20 de ani în urmă şi care a ajuns să fie motorul de dezvoltare al oraşului. În Sibiu, acest festival a pornit de la un proiect local. A reuşit să devină un magnet pentru oraş: a atras turişti de peste tot, venind turiştii s-au îmbunătăţit serviciile, autorităţile au intrat într-un efort comun de dezvoltare a infrastructurii şi în momentul în care s-a dezvoltat infrastructura, au venit investitorii şi astfel am pus Sibiul pe harta dezvoltării economice”.

„În calitate de Ministru al Culturii, îmi doresc să replicăm aceste modele în mai multe locuri din ţară. Una dintre condiţiile pe care le-am impus pentru finanţarea proiectelor culturale mari a fost să poată fi multiplicate şi în alte locuri din ţară. Aceste exemple de bună practică trebuie multiplicate”, a adăugat ea.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a evidenţiat şi importanţa atragerii fondurilor europene pentru cultură.

„Legat de fondurile europene, acestea au completat armonios întreaga dezvoltare locală a Sibiului, generată de un proiect cultural. În perioada pandemiei, s-a creat un avantaj pentru comunitate – prin fondurile europene a venit un flux de investiţii în infrastructura spitalicească, în infrastructura şcolilor, a transporturilor, inclusiv pentru mediul economic pentru a se adapta provocărilor crizei sanitare. În felul acesta, s-a completat modelul cultural de dezvoltare prin atragerea fondurilor europene”.

(Elena Andrei)

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt