Un criminal periculos a fost prins de poliţişti într-o localitate din judeţul Arad. Bărbatul, un român în vârstă de 50 de ani, care şi-a ucis iubita în Italia, era căutat de doi ani de autorităţile din Peninsulă. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoţional!
Crima comisă de arădean în urmă cu 14 ani în Calabria şoca Italia. Circumstanţele omorului au fost cu totul ieşite din comun. Criminalul era căutat în Italia din 2020. Poliţiştii români i-au dat de urmă la doar o zi după ce pe numele său s-a emis un mandat de arestare internaţional.
Procesul arădeanului a fost unul lung. Iniţial, el a primit 24 de ani de inchisoare, pentru ca apoi să fie achitat. Curtea de Casaţie a dispus rejudecarea cazului si, in cele din urmă, pe 13 februarie 2020, a fost condamnat definitiv la 16 ani de inchisoare. Cel mai probabil, individul va fi extrădat în Italia pentru a-şi ispăşi pedeapsa.