Un tânăr a murit, după ce a fost înjunghiat în urma unui conflict petrecut, marţi, în Bucureşti, în jurul orei 16,00.
O persoană a sesizat, prin apel 112, un conflict între doi bărbaţi, în urma căruia unul a fost lovit cu un obiect ascuţit.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Secţia 11, care au depistat în zonă un bărbat pe care l-au condus la sediu, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
De asemenea, la adresă s-au deplasat echipaje de prim ajutor, care au acordat îngrijiri bărbatului rănit.
"În pofida eforturilor medicale, tânărul a decedat", arată sursa citată.
Trupul neînsufleţit urmează să fie ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Sursa: Agerpres