O casă incendiată şi o femeie găsită înăuntru, fără viaţă, într-o poziţie nefirească, i-au făcut pe poliţiştii din Mureş să se gândească la un jaf urmat de crimă şi nu la un accident Făptaşul ar fi jefuit-o pe femeie, ar fi ucis-o, apoi i-a dat foc, ca să-şi ascundă urmele.
Din nefericire pentru el, hoţul i-a furat victimei şi telefonul mobil. În acest fel, anchetatorii l-au localizat şi l-au prins, tocmai în judeţul Suceava. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoţional!
Totul s-a intamplat la începutul lunii noiembrie, în comuna mureşeană Gorneşti, unde femeia de 58 de ani locuia singura în casă. Localnicii povestesc ca, într-o dimineata, au vazut iesind fum din locuinta şi au alertat pompierii. Ajunşi la faţa locului, aceştia au făcut o descoperire macabră. Cadavrul femeii era intins pe jos, intr-o pozitie nefireasca, acoperit cu o patura.
Mai mult, incaperea din care iesea fum nu era conectata la curent si nici nu exista o sursa de incalzire. Acest lucru i-a pus pe gânduri pe pompieri, care au chemat Poliţia.
Convinşi că femeia fusese victima unui jaf terminat cu crimă, poliţiştii au început să caute indicii. I-a ajutat foarte mult când au aflat de la vecini că victima avea telefon mobil. Acesta nu se mai afla însă în locuinţă. A fost dat in urmarire si asa s+a ajuns la criminal.
Reţinut iniţial pentru 24 de ore, barbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost arestat preventiv în cele din urmă, pentru omor calificat, distrugere prin incendiere şi tâlhărie calificată.