Crater din cauza ploii, pe o stradă din Craiova

Crater din cauza ploii, pe o stradă din Craiova

Ploaia torenţială de ieri a făcut prăpăd în Craiova. Pagubele sunt însemnate, după ce o stradă s-a surpat pur şi simplu, iar asfaltul a fost rupt în mai multe bucăţi din cauza greutăţii apei. Autorităţile au început imediat lucrările pentru repararea acesteia, dar locuitorii din zonă sunt revoltaţi şi susţin că totul se face de mântuială.

A plouat în cascadă în capitala Olteniei, iar apa căzută din cer a umplut până la refuz canalizarea, care nu a mai făcut faţă. Traficul a fost îngreunat, iar gospodăriile oamenilor au fost inundate de puhoaiele care parcă nu se mai opreau.

După ploaie, pe o stradă din Craiova a apărut un crater, zona fiind afectată pe o porţiune de aproape 35 metri. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, capacele de canalizare au sărit sub presiunea apei, iar acest lucru ar fi dus la prăbuşirea asfaltului. Strada a fost reabilitată în anul 2016 şi nu mai era în garanţie.

Localnicii reclamă faptul că lucrările de reparaţii de până acum au fost făcute de mântuială.

Locuitorii din zonă sunt revoltaţi, pentru că strada a fost închisă, iar ei au fost nevoiţi să ocolească pentru a ajunge în centrul oraşului, la spital sau pentru a-şi duce copiii la şcoală.

Chemate la faţa locului, autorităţile au început imediat reparaţiile pentru a preîntâmpina accidentele pe strada
distrusă de ploaie.

Edilul Craiovei dă vina pentru ce s-a întâmplat pe infrastructura veche de zeci de ani.

Primarul speră ca cei afectaţi de inundaţie să fie despăgubiţi din Fondul de Rezervă al primului ministru pentru situaţii de calamitate. Pentru locuitorii Craiovei veştile nu sunt deloc bune nici în continuare. Meteorologii anunţă din nou ploi torenţiale, furtuni şi descărcări electrice în sudul ţării, pana la sfârşitul săptămânii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt