Concediul a devenit un lux pentru milioane de români. ANAT: „61,4% nu îşi permit o săptămână de vacanţă pe an”

Concediul a devenit un lux pentru milioane de români. ANAT: „61,4% nu îşi permit o săptămână de vacanţă pe an”

Peste şase din zece români nu îşi permit să petreacă o săptămână în vacanţă într-un an, potrivit datelor Eurostat citate de ANAT. Agenţiile de turism atrag atenţia asupra scăderii puterii de cumpărare şi a schimbării comportamentului turiştilor.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism consideră că procentul de 61,4% reprezintă un semnal de alarmă pentru economie şi societate, în condiţiile în care tot mai multe familii sunt nevoite să îşi reducă bugetul destinat concediilor.

„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) consideră că datele publicate de Eurostat, potrivit cărora 61,4% dintre români nu îşi permit o săptămână de vacanţă pe an, trebuie privite nu doar ca o statistică, ci ca un semnal de alarmă major pentru economie şi societate.

Turismul nu este un lux, ci o componentă esenţială a calităţii vieţii, a sănătăţii populaţiei şi a productivităţii economice. Procentul de 61,4% reflectă o polarizare economică accentuată şi arată că o parte importantă a populaţiei este exclusă de la accesul la servicii turistice din cauza erodării puterii de cumpărare”, se arată într-un comunicat al ANAT.

În acest context, românii optează tot mai des pentru sejururi de 4-5 zile, city-break-uri sau vacanţe în extrasezon. Rezervările făcute din timp, dar şi ofertele Last Minute, au devenit soluţii pentru reducerea costurilor.

Voucherele şi ofertele, soluţii pentru turişti

ANAT susţine că voucherele de vacanţă au un rol important în menţinerea turismului intern şi avertizează că, fără acest instrument, numărul celor care nu îşi permit un concediu ar fi fost şi mai mare.

„Trebuie să privim acest procent de 61,4% nu doar ca pe o cifră statistică, ci ca pe un semnal de alarmă pentru economie. O industrie turistică sănătoasă înseamnă o populaţie mai odihnită şi, implicit, o economie mai productivă.

Vacanţa nu trebuie să devină un privilegiu rezervat unei minorităţi, ci să rămână o componentă accesibilă a vieţii de familie. ANAT va continua să susţină măsuri care sprijină puterea de cumpărare şi accesul românilor la vacanţe”, declară Cristian Bărhălescu, preşedintele ANAT.

Litoralul rămâne cea mai căutată destinaţie în lunile iulie şi august, în timp ce muntele şi staţiunile balneare atrag turişti pe perioade mai lungi din an. România concurează însă cu Bulgaria, Grecia şi Turcia, unde raportul calitate-preţ este adesea mai avantajos.

ANAT cere măsuri pentru turism

Reprezentanţii agenţiilor spun că majorările de preţuri sunt determinate de costurile mai mari cu energia, alimentele, combustibilii, forţa de muncă şi taxele.

„Creşterile de preţuri din turism reflectă majorarea costurilor cu energia, utilităţile, taxele, forţa de muncă şi materiile prime. Hotelierii şi agenţiile de turism nu au crescut tarifele din lăcomie, ci din necesitate.

Majorările la energie, utilităţi, alimente, combustibili şi taxele pe muncă, precum şi modificările TVA, au fost transferate inevitabil în preţurile finale”, se arată în comunicat.

ANAT solicită predictibilitate fiscală, menţinerea unui TVA redus pentru HoReCa şi agenţiile de turism, precum şi extinderea sistemului de vouchere de vacanţă către sectorul privat. Organizaţia avertizează că, fără politici adecvate, vacanţa riscă să devină un bun de lux pentru tot mai mulţi români.

Afla mai multe despreanatvacantaeurostat
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI