Compania de Autostrăzi va livra până la finalul lui 2025 încă aproape 360 de kilometri de autostradă

Compania de Autostrăzi va livra până la finalul lui 2025 încă aproape 360 de kilometri de autostradă

Guvernul României a demarat un program investiţional record în infrastructura mare. Noul plan de investiţii va permite Companiei de Autostrăzi să livreze până în decembrie 2025, încă aproape 360 de kilometri de autostradă, faţă de circa 970 de kilometri în prezent. 

Datele Companiei de Autostrăzi arată că aproape 320 de kilometri de autostradă sunt în construcţie numai pe A7, Autostrada Moldovei, la care se adaugă tronsonul Sibiu-Piteşti din A1 şi Cluj-Oradea din A3.

Noi oraşe sunt deja conectate la infrastructură modernă, spre exemplu Târgu-Mureş, care, în ultimii doi ani, a devenit un punct de interes pentru investitori prin deschiderea de noi fabrici.

Reorganizarea CNADNR accelerează finalizarea proiectelor

Investiţiile publice în infrastructura mare prognozate pentru anul în curs sunt cu 20% mai mari decât anul trecut. Pentru 2024, sunt prevăzute peste 120 de miliarde de lei de la bugetul naţional şi din fonduri europene, ceea ce reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB. 

Anul trecut, valoarea investiţiilor publice a fost de 101 miliarde de lei, adică peste 20 de miliarde de euro.

Pe lângă investiţiile masive în infrastructură asumate de Guvernul Marcel Ciolacu, implementarea proiectelor de infrastructură este accelerată şi de faptul că Ministerul Transporturilor a dat undă verde Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi a reorganizării fostei entităţi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Astfel, vor exista două entităţi, CNAIR, care se va ocupa de întreţinerea şi administrarea infrastructurii existente, în timp ce Compania Naţională de Investiţii Rutiere, CNIR, va prelua tot ceea ce înseamnă investiţii, drumuri expres, autostrăzi, pasaje, variante ocolitoare.

La ora actuală avem un ordin de ministru care nominalizează primele şapte proiecte ce urmează să le preluăm. Şi, suplimentar, vom mai lansa noi un nou proiect, Bucureşti-Giurgiu. Astfel, cele şapte proiecte care au fost nominalizate în ordinul de ministru sunt Tg. Mureş-Tg. Neamţ, secţiunea de munte autostrăzii A8. Aceasta la rândul ei este cei 157 de km, ei sunt împărţiţi în 6 tronsoane. Două dintre ele au fost deja lansate la licitaţie de colegii din CNAIR.

Celelalte patru cel mai probabil le vom lansa noi la în momentul preluării. Avem autostrada Tângu Neamţ- Iaşi-Ungheni care are 93,3 km. Este în fază finală studiul de fezabilitate. Probabil noi ulterior vom lansa execuţia lucrărilor. Avem de asemenea Braşov-Bacău. Avem de asemenea Ploieşti-Braşov”, a anunţat Gabriel Budescu, director general al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere.

Sarcina CNIR este de a accelera implementarea proiectelor prin urmărirea lor pas cu pas, evitându-se situaţiile în care prin licitaţii repetate sau nerespectarea termenelor de către constructori lucrările sunt întârziate.

Eu mi-am propus să realizăm obiective în termenele licitate şi în condiţiile de calitate licitate. Să nu ajungem să ne mai blocăm, să întârziem, cum au fost cazuri când s-a ajuns la 4-6 ani în execuţia unui obiectiv, sau să le relicităm de nu ştiu câte ori. Îmi doresc să selectăm constructor care să poată executa aceste obiective, să urmărim mult mai îndeaproape contractul şi pe partea aceasta de urmărire contract cam la fel cu amenziile de circulaţie. În momentul în care constructorul ştie că este urmărit şi se aplică penalităţi încă de la bun început că a depăşit contractul cu 2-3 zile, o săptămână 2 săptămâni, se aplică penalităţi, el vede că este urmărit şi va face tot posibilul să rămână în contract şi să-şi îndeplinească cele asumate în contract“, a precizat Gabriel Budescu.

Ministerul Transporturilor a cheltuit deja bugetul pe 2024 şi a primit o suplimentare din Fondul de rezervă al Guvernului

Pentru acest an, Guvernul a alocat fonduri record Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Suma totală aprobată de Parlament la începutul anului a fost de 30 de miliarde de lei, din care 20,4 miliarde de lei destinate bugetului de investiţii din fonduri europene, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 29% faţă de bugetul anului 2023! Sunt fonduri aferente PNRR, CEF şi Programului Transport 2021-2027, din care cofinanţarea asigurată de la bugetul de stat este de 11 miliarde lei.

Mai mult, prin ritmul intens de derulare al lucrărilor şi investiţiile masive în proiecte de infrastructură mare, Ministerul Transporturilor a cheltuit încă din primele 5 luni sumele alocate pentru întregul an. Este motivul pentru care Guvernul condus de Marcel Ciolacu a hotărât suplimentarea, cu circa 2,7 miliarde lei, a bugetului. Noile fonduri alocate de Guvernul Marcel Ciolacu vor fi utilizate pentru a menţine ritmul susţinut de construcţie al noilor drumuri rapide (autostrăzi şi drumuri expres) pe care PSD le-a demarat pentru a lega provinciile istorice ale României.

Afla mai multe despreautostraziplaninvestitii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt