Cod galben de vânt puternic, marţi, în cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei/ Miercuri, vântul va avea intensificări şi în celelalte zone

Cod galben de vânt puternic, marţi, în cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei/ Miercuri, vântul va avea intensificări şi în celelalte zone

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă marţi, în cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei, inclusiv în Capitală. Miercuri, vântul va avea intensificări în sudul şi în centrul Moldovei, în estul şi în nord-estul Munteniei, precum şi în nordul Dobrogei, urmând să atingă, la rafală, viteze de 50-60 de kilometri pe oră. În Bucureşti, marţi vremea va fi mai caldă decât în mod normal, iar spre seară şi noaptea sunt posibile ploi.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă marţi, între orele 10.00 şi 20.00, conform News.ro.

Astfel, în cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei, vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze în jurul a 50 km/h.

Sunt vizate judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul Bucureşti, precum şi, parţial, judeţele Ialomiţa, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea.

Pe parcursul zilei de marţi şi al nopţii de marţi spre miercuri, intensificări ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi la viteze mai mici.

O altă atenţionare Cod galben, tot privind intensificări ale vântului, va fi în vigoare miercuri, între orele 6.00 şi 21.00, în judeţele Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea şi Ialomiţa.

”Pe parcursul zilei de miercuri, în sudul şi în centrul Moldovei, în estul şi în nord-estul Munteniei, precum şi în nordul Dobrogei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50...60 km/h”, arată ANM.

Intensificări ale vântului vor fi şi în Banat, Crişana, restul Moldovei şi al Dobrogei, dar pe arii mai restrânse şi la viteze mai mici.

În zona municipiului Bucureşti, de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 9.00, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va avea înnorări, iar spre seară şi noaptea vor fi posibile averse slabe. Vântul va sufla în general moderat, temporar cu intensificări ziua, când la rafală se vor atinge viteze în jurul a 50 km/h. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 8...9 grade.

De miercuri dimineaţă până joi, la ora 9.00, cerul va avea înnorări şi trecător vor fi averse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua, când la rafală se vor atinge viteze în general de 35...40 km/h. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă de 6...8 grade.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt