Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile şi avertizează că vremea se schimbă radical: sunt anunţate ploi abundente, lapoviţă, ninsoare şi depuneri de polei în mai multe regiuni ale ţării. Totodată, un cod galben de precipitaţii consistente a fost emis pentru zona montană din şase judeţe, valabil până duminică dimineaţă.
Potrivit ANM, până luni, 24 noiembrie, ora 10.00, întreaga ţară va fi afectată de precipitaţii, intensificări ale vântului şi un proces accentuat de răcire. În nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei şi în vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula 20–30 l/mp, iar izolat peste 40 l/mp. Începând de sâmbătă noaptea, în Câmpia de Vest, Transilvania şi nord-vestul Moldovei vor apărea lapoviţa, ninsoarea şi izolat poleiul, în timp ce la munte se va depune strat consistent de zăpadă.
Vântul va sufla cu rafale de până la 50 km/h în sud-est, iar noaptea se va intensifica în centrul şi nord-vestul ţării; pe crestele Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 80–90 km/h. Răcirea vremii va deveni semnificativă în weekend, urmând ca temperaturile minime negative să apară duminică spre luni în vestul ţării.
Sub codul galben se află zonele montane din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Hunedoara, Alba şi Sibiu, unde ploile vor lăsa loc treptat lapoviţei şi ninsorii, cu acumulări care pot depăşi 40 l/mp.
În Bucureşti, sâmbătă este anunţat un cer variabil, cu şanse de ploaie slabă spre seară, iar temperaturile vor atinge 17–20 de grade. Duminică însă, vremea se răceşte brusc: maxima va coborî la 8–9 grade, iar minima se va apropia de 0 grade, Capitala intrând şi ea sub incidenţa informării meteo de ploi, vânt şi răcire accentuată.






