Ciprian Ciucu a făcut declaraţii de la Poliţie, unde s-a prezentat pentru controlul judiciar. „Eu nu am luat niciun fel de şpagă”

Ciprian Ciucu a făcut declaraţii de la Poliţie, unde s-a prezentat pentru controlul judiciar. „Eu nu am luat niciun fel de şpagă”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a prezentat miercuri la Poliţie, în cadrul obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar. Edilul a respins din nou acuzaţiile formulate de procurorii DNA şi susţine că este nevinovat.

Ciprian Ciucu a ajuns miercuri la sediul Poliţiei pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute de măsura controlului judiciar dispusă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La ieşire, primarul general al Capitalei a făcut noi declaraţii şi a insistat asupra faptului că nu a comis faptele de care este acuzat.

„Detalii despre acest dosar voi da atunci când voi putea, dacă voi fi trimis în judecată. În acest moment, procurorii îşi fac treaba, trebuie să dovedească faptul că aş fi vinovat”, a declarat, miercuri, Ciprian Ciucu, potrivit News.ro.

Edilul a afirmat că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că nu poate comenta în detaliu dosarul aflat în desfăşurare, după discuţiile purtate cu avocaţii săi.

„Sunt nevinovat în primul rând. Am această prezunţie de nevinovăţie. Eu nu am luat mită şi nu am luat şpagă (…) În acest moment am vorbit şi cu avocaţii, am vorbit şi cu alţii, nu pot da detalii despre acest dosar. Ceea ce pot să vă zic este că nu am luat niciun fel de şpagă. Eu nu am picat pe nicio interceptare, ca să fie foarte, foarte clar”, a adăugat Ciucu.

Acesta a mai transmis că are rezerve cu privire la modul în care se desfăşoară ancheta, fără a intra în alte detalii.

„Nu este foarte în regulă ce se întâmplă azi în România. Nu voi elabora mai mult, dar, când voi putea, o voi face!”, a spus primarul.

Ciprian Ciucu este cercetat de DNA pentru luare de mită, într-un dosar care vizează perioada în care ocupa funcţia de primar al Sectorului 6. Procurorii susţin că acesta ar fi primit servicii de publicitate şi consultanţă electorală de la doi oameni de afaceri implicaţi într-un proiect imobiliar, în schimbul îndeplinirii unor atribuţii de serviciu legate de procedurile administrative privind acel proiect.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI