Ciolacu, noi promisiuni privind creşterea pensiilor în 2025 / Ministrul de Finanţe: Mi-ar plăcea ca statul roman să-şi asume angajamente care pot fi respectate

Ciolacu, noi promisiuni privind creşterea pensiilor în 2025 / Ministrul de Finanţe: Mi-ar plăcea ca statul roman să-şi asume angajamente care pot fi respectate

Premierul Marcel Ciolacu a susţinut luni că măsurile din ordonanţa trenuleţ prin care s-a amânat indexarea pensiilor până în 2026, ar putea genera resurse financiare fie pentru un sprijin one-off (n.a plată unică) pentru pensiile mici şi medii, fie pentru indexarea pensiilor cu rata inflaţiei în a doua parte a anului. La finalul şedinţei de Guvern, ministrul de Finanţe a spus că se vor face calcule şi vor fi comunicate detalii după 20 ianuarie, dar a avertizat: „nu mai putem să ne permitem derapaje”.

La începutul şedinţei de Guvern în care s-a adoptat ordonanţa trenuleţ, care prevede printre altele că salariile bugetarilor şi pensiile nu vor creşte în 2025, premierul Marcel Ciolacu a făcut noi promisiuni către pensionari.

„Am un mesaj special pentru pensionari şi pentru românii cu venituri mici. Măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că atunci când vom face bugetul de stat în ianuarie vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici şi medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflaţiei în a doua parte a anului”, a declarat Marcel Ciolacu.

Actul adoptat luni de guvern prevede că valoarea punctului de referinţă din legea 360/2023 privind sistemul public de pensii se va menţine la nivelul de 81 de lei în anul 2025.

În plus, acest punct de referinţă nu va fi majorat, de la 1 ianuarie 2025, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Măsura a fost amânată pentru anul 2026.

Tanczos Barna: Mi-ar fi plăcut ca statul roman să-şi asume angajamente care pot fi respectate

În conferinţa de presă care a urmat şedinţei de guvern, jurnaliştii l-au întrebat pe ministrul de Finanţe, Tanczos Barna, cum comentează faptul că Guvernul nu şi-a respectat angajamentul de a indexa pensiile de la 1 ianuarie 2025 şi care ar putea fi pragul privind acordarea ajutoarelor one-off din legea bugetului.

„Într-adevăr domnul prim-ministru a menţionat această posibilitate în dialogul tripartit. Vom lucra la aceste calcule în cursul lunii ianuarie, vom veni cu detalii după data de 20 ianuarie. Impactul trebuie calculat exact, trebuie văzut, mi-ar fi plăcut ca statul roman să-şi asume angajamente care pot fi respectate”, a declarat Tanczos Barna.

Acesta a avertizat că „efectul creşterilor de cheltuieli din 2024 se va duce în lanţ pe foarte mulţi ani înainte”, precizând că obligaţia sa ca vicepremier şi ministru de Finanţe este să caute soluţia plăţilor corecte a tuturor angajamentelor din 2024, la nivelul sfârşitului de an, în 2025”.

 

Afla mai multe despreciolacupensii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt