Cinci traficanţi de heroină au fost reţinuţi de DIICOT după moartea tânărului care a luat o supradoză la Saga

Cinci traficanţi de heroină au fost reţinuţi de DIICOT după moartea tânărului care a luat o supradoză la Saga
Inquam Photos / Octav Ganea

Cinci traficanţi de heroină din Bucureşti au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, în urma unei ample acţiuni declanşate împreună cu Poliţia Română pentru combaterea traficului de droguri după evenimentele de la Festivalul Saga, unde un tânăr a murit de la o supradoză.

Miercuri, procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog au efectuat 11 percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind descoperite aproximativ 90 de grame de heroină, pregătită pentru vânzare, 117 doze de heroină, 149 de comprimate de metadonă, 2 pliculeţe cu substanţe pulverulente, 3 cântare electronice de precizie, precum şi sumele de 22.000 de lei, 1.100 de euro şi 90 de lire sterline.

Joi, DIICOT a anunţat, citat deAgerpres, că a reţinut cinci traficanţi de droguri, urmând ca aceştia să fie duşi în instanţă cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt