Cinci persoane au fost rănite, duminică după amiază, în urma unui accident produs în localitatea argeşeană Buzoieşti, în care au fost implicate un microbuz care circulă în regim maxi-taxi şi un autoturism/ Primele date arată că accidentul a avut loc în condiţiile în care şoferul autoturismului, care a consumat alcool înainte de a urca la volan, a acroşat microbuzul în timp ce încerca să îl depăşească.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, accidentul a avut loc în comuna Buzoieşti, satul Cornăţel. În condiţiile în care datele primite de autorităţi arată că 11 persoane se aflau în cele două autovehicule, la faţa locului au fost trimise cinci ambulanţe – două SMURD şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulantă Judeţean – dar şi o autospecială de stingere. „Evenimentul s-a soldat cu cinci victime, patru dintre acestea au suferit răni la nivelul membrelor, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital. Cea de a cincea a refuzat transportul la spital. Două victime au fost preluate de două echipaje ale serviciului de ambulantă judeţean, iar celelalte au fost preluate de echipajele SMURD. De asemenea, militarii asigură măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor”, precizează ISU Argeş.