Cinci persoane au fost rănite joi în cursul unui atac armat într-un cimitir din Wisconsin, în nordul Statelor Unite, unde avea loc înmormântarea unui bărbat ucis de poliţie la sfârşitul lui mai, au anunţat forţele de ordine şi un post local de televiziune, scrie AFP.
Poliţia din Racine, un oraş de pe malul lacului Michigan, a indicat că "au fost trase mai multe focuri de ramă" în cimitir, la ora locală 14.26 (19.26 GMT).
Atacul armat a făcut cinci răniţi şi a avut loc în timpul înmormântării unui bărbat ucis de poliţie în luna mai, a afirmat la televiziunea locală TMJ4 familia acestuia, din rândul căreia unii membrii au fost răniţi.
Da'Shontay King, un afro-american în vârstă de 37 de ani, a fost împuşcat mortal la 20 mai în urma unui control al poliţiei, în timp ce încerca să fugă după ce fusese văzut cu o armă în mână.
Atacul armat de joi a avut loc la o zi după altul la un spital din Tulsa, Oklahoma (sud-est), în care patru persoane au fost ucise, şi la mai puţin de zece zile după masacrul a 19 copii şi doi profesori la o şcoală din Uvalde, statul Texas.
Anunţul de deces postat online de familia lui Da'Shontay King confirmă că înmormântarea lui era programată să aibă loc joi la prânz, la cimitirul citat de poliţie.
După masacrul din Uvalde, în SUA au avut loc peste 20 de atacuri armate cu mai multe victime, potrivit asociaţiei Gun violence archive.
Sursa> Agerpres