Ce condiţii pune PSD pentru a-l vota pe Eugen Tomac. UDMR respinge din start varianta noului premier

Ce condiţii pune PSD pentru a-l vota pe Eugen Tomac. UDMR respinge din start varianta noului premier

Premierul desemnat Eugen Tomac începe luni seria consultărilor cu partidele parlamentare pentru a obţine susţinerea necesară învestirii noului Guvern. Pentru a trece de votul Parlamentului, acesta are nevoie de cel puţin 233 de voturi.

Partidele vin la negocieri cu propriile condiţii

Eugen Tomac, desemnat de preşedintele Nicuşor Dan pentru funcţia de prim-ministru, are la dispoziţie zece zile pentru a prezenta un program de guvernare şi o echipă de miniştri capabile să obţină sprijinul majorităţii parlamentare. În acest sens, el a avut deja o primă discuţie cu premierul interimar Ilie Bolojan.

Luni şi marţi sunt programate întâlniri cu reprezentanţii PSD, PNL, USR, UDMR şi ai grupului minorităţilor naţionale. Fiecare formaţiune vine însă la masa negocierilor cu propriile solicitări.

PSD cere includerea în programul de guvernare a unor măsuri sociale şi fiscale, printre care reducerea TVA la alimente şi medicamente, eliminarea contribuţiei la sănătate pentru mamele aflate în concediu de creştere a copilului şi pentru veteranii de război, dar şi majorarea plafonului de la care pensionarii plătesc CASS, de la 3.000 la 4.000 de lei.

În paralel, continuă şi discuţiile privind componenţa viitorului Cabinet. Pentru opt ministere există deja variante de titulari, însă restul portofoliilor ar putea fi negociate cu partidele parlamentare. Printre numele vehiculate se află şi Dragoş Pîslaru, care şi-a exprimat intenţia de a rămâne la conducerea Ministerului Fondurilor Europene. O eventuală reconfirmare ar putea întâmpina însă opoziţia PSD.

De cealaltă parte, liderii PNL şi USR ar urma să îi transmită lui Eugen Tomac că nu doresc implicarea PSD în viitorul Executiv, nici prin funcţii guvernamentale şi nici la nivelul agenţiilor de stat, prefecturilor sau al secretarilor de stat.

Şansele de a obţine sprijinul UDMR par, de asemenea, reduse. Liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, a declarat că îl consideră pe Eugen Tomac nepotrivit pentru funcţia de premier, iar susţinerea partidului este puţin probabilă în acest moment.

Afla mai multe despreeugen tomacpremierpsd
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI