Bebeluşul român ai cărui părinţi au fost arestaţi în Danemarca, pe motiv că l-au agresat, a fost externat din spital şi dat în plasament. Informaţia vine de la ministerul Familiei din România, care a precizat că starea de sănătate a bebeluşului este încă fragilă.
Copilul român din Danemarca a fost pus în plasament pentru 1 an de zile la o familie maternală pe care părinţii nu o cunosc şi nu o pot vizita timp de 6 luni, a transmis, miercuri, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, pe Facebook.
"Nu ne dorim să îngreunăm în vreun fel activitatea autorităţilor daneze. Însă, informaţiile cu privire la situaţia copilului sunt îngrijorătoare. Măsura de plasament a fost, deja, instituită pentru un an de zile, iar băiatul se află la o familie maternală pe care părinţii nu o pot cunoaşte sau vizita. Tinerii români nu-l vor putea vedea pe băiat, indiferent de situaţia acestora, în următoarele şase luni", a notat Gabriela Firea.