Informaţia zilei de astăzi vine de la Rafinăria Midia unde în această după amiază a avut loc un incendiu urmat de
explozie puternică. O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite. Deflagratia a avut loc în jurul orei 12 şi în scurt timp a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Populaţia din zonă a fost avertizată prin mesaj ro-alert despre riscul de poluare iar oamenii de pe plaja din apropierea rafinăriei au trăit momente de spaimă când au auzit explozia. La fata locului au fost trimise imediat echipaje ISU din 4 judeţe ale ţării. Nu este însă prima tragedie de la Petromidia. În urmă cu 5 ani 2 oameni au murit şi alti 2 au fost răniţi într-o explozie. Toti făceau lucrări de reparaţii la o conductă.
Revenim la incidentul de astăzi. Ministrul de Interne şi şeful DSU Raed Arafat sunt acum la Petromidia, unde pompierii sau luptat cu flăcările aproape 4 ore.