Carnagiu pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la numai câţiva kilometri de Bucureşti. Cinci oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi după ce un microbuz a fost strivit între două tiruri. Vehiculul s-a făcut bucăţi, iar caroseria a fost atât de deformată, încât ore bune salvatorii nu au reuşit să recupereze trupurile neînsufleţite şi nici nu au ştiut numărul victimelor. Vinovat ar fi şoferul tirului care a lovit din spate, el le-a spus poliţiştilor că a fost orbit de soare. Atenţie, urmează imagini şi detalii cu un puternic impact emoţional.
Un şofer care circula pe sensul opus a surprins momentul teribil al impactului, la kilometrul 17, pe sensul spre Bucureşti. Pe imaginile de pe camera de bord se vede cum microbuzul este pur şi simplu comprimat între cele două TIR-uri. În el se aflau cinci muncitori care veneau la muncă, în Capitală. Nu au avut nicio şansă, cu toţii au fost zdrobiţi.
Înainte de a lovi microbuzul, camionul a mai izbit o maşină mică. A fost o adevărată desfăşurare de forţe: poliţişti, pompieri, un echipaj de descarcerare şi mai multe ambulanţe au ajuns pe autostradă.
Chiar şi salvatorii au fost îngroziţi de ce au găsit. Microbuzul era atât de distrus, încât pompierii şi-au dat seama ce tip de vehicul este doar după numărul de înmatriculare. A durat ore întregi până au reuşit să desluşească ce se află sub mormanul de fiare.
Abia la patru ore de la accident a fost stabilit şi numărul morţilor: cinci. Muncitorii din microbuz erau din judeţul Argeş. Aveau între 35 şi 49 de ani. Între timp au fost scoşi din maşini cei care au supravieţuit. Şoferul care conducea autoturismul proiectat de tir era în stare gravă şi a fost resuscitat de medici chiar pe şosea. Un elicopter SMURD l-a dus la spital.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.