Care a fost ultima dorinţa a Papei legată de înmormântarea sa

Care a fost ultima dorinţa a Papei legată de înmormântarea sa

Papa Francisc a trecut la cele veşnice luni, 21 aprilie 2025, acesta confruntându-se în cei 12 ani de pontificat cu o serie de probleme de sănătate, inclusiv gripe şi infecţii respiratorii frecvente.

A fost operat în 2021 de colon şi în 2023 de hernie abdominală, iar în acelaşi an a fost spitalizat pentru bronşită.

A avut, de asemenea, dureri de sciatică. Recent, în decembrie 2024, a fost observat cu o vânătaie pe bărbie din cauza unei căzături minore, iar în ianuarie 2025, a căzut din nou şi s-a rănit la braţ.

A fost internat cu pneumonie bilaterală la Spitalul Gemelli din Roma din 14 februarie 2025. Deşi a primit tratament intensiv, starea sa s-a agravat.

În decembrie 2024, Papa a aprobat o ceremonie funerară simplificată şi a decis să fie înmormântat într-un singur sicriu din lemn şi zinc, în locul celor trei sicrie folosite tradiţional (unul din chiparos, unul din zinc şi altul din ulm, aşezate unul în interiorul celuilalt).

Într-un interviu din 2023, menţiona că a ales ca loc de odihnă Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, unul dintre cele mai frecventate lăcaşuri de cult, fiind totodată şi biserica sa preferată.

Afla mai multe desprepapadecse
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt